Te întrebi ce este Cyan, Teal, Moss sau Tangerine? Sunt nuanțe de culoare în engleză. Acestea și zeci de alte denumiri ale culorilor de bază. Citește în articolul de mai jos cele mai cunoscute cuvinte ce denumesc nuanțe cromatice, învață să le pronunți și din ce spectru fac parte!
Sunt momente când limba română mi se pare săracă. Dacă m-ar auzi profesoara de română din copilărie, ar tuna și ar fulgera împotriva acestei idei. Însă cel puțin în anumite privințe și anumite domenii, engleza are mult mai multe posibilități de exprimare, mai ales în ceea ce privește nuanțele – începând de la culori până la gust, sunete, stări și așa mai departe. Poate că totul pornește și de la atenția acordată detaliilor fine care îmbogățesc viața – mai mare la ei, mai mică la noi. Poate de la preocuparea pentru artă și frumos, pe care o strecoară în educația copiilor încă de mici.
Astfel, nu se mulțumesc să cunoască itemii de bază (în acest caz, culorile curcubeului, cele 7), ci au un nume inspirat din elementele naturi, în general, pentru toate subtilitățile acestor culori. Chiar și pentru conceptul de nuanță în sine există 2 termeni diferiți: shade (cu sensul de variantă a unei culori de bază) și hue (mai mult cu sensul de tentă).
Iată care sunt culorile de bază (vestitele ROGVAIV, componentele curcubeului, plus alb și negru, considerate non-culori):
Și mai avem două culori ale căror nume sunt utilizate intens, chiar dacă nu fac parte din curcubeu:
BROWN (braun) – maro;
GRAY (grei) sau GREY – gri.
Majoritatea adulților pe care îi cunosc ar avea probabil nevoie de un semestru întreg dacă ar merge la o școală de arte doar pentru a își educa ochiul să recunoască toate nuanțele catalogate în limba engleză și pentru a le numi. Sunt N tipuri de tente de roșu, de galben, de verde – hai să vedem și să le deslușim pe cele mai cunoscute.
Începem cu cele mai vii și mai atrăgătoare dintre culori, roșul și movul.
Galbenul și portocaliul au și ele multe nuanțe, unele inspirate de coaja fructelor sau de alte vegetale puternic colorate, ca șofranul sau ghimbirul:
Culoarea verde trimite și ea la diferite plante sau elemente ale pădurii:
Albastrul este descris cu ajutorul nuanțelor mării sau ale cerului:
… iată o limbă unde lucrurile nu se văd doar în alb și negru!
Cele scrise mai sus sunt doar o parte – cele mai cunoscute – dintre cuvintele utilizate în limba engleză pentru a denumi culori. Bogăția aceasta de termeni se reflectă și în alte domenii lingvistice. Unii oameni sunt de părere că engleza e doar o limbă a contabililor, o limbă funcțională, pentru business, însă se înșeală. Forța ei de expresie este uluitoare, însă pentru a te putea bucura de ea cu adevărat, e nevoie să ajungi undeva la nivelul B2 (minim), mai degrabă C1.
Abia atunci vei putea citi texte cu adevărat savuroase, literatură de orice fel în original, te vei bucura de glumele și conotațiile vorbelor, vei desluși dublul sens al anumitor expresii și vei înțelege ceea ce vor autorii să spună printre rânduri. Engleza poate fi privită ca un dialect funcțional, utilizat doar pentru cumpărături, tranzacții, cerere și ofertă de informații doar dacă rămânem la nivelul elementar.
Cea mai bună metodă pentru a atinge performanța descrisă mai sus, un nivel avansat, cu un vocabular cât mai complet, este participarea la cursuri de limba engleză. Cu ajutorul unei programe bine structurate, al unui profesor bine pregătit, cu sprijinul colegilor de același nivel, îți îmbunătățești simultan capacitatea de înțelegere a limbii vorbite, apoi scrise, dar și capacitatea ta de comunicare. În acest timp, vocabularul se mărește considerabil și capeți o bună înțelegere a structurilor sintactice (a gramaticii, mai pe scurt).
Poți accede într-o grupă în urma unui test de plasament gratuit (unde ți se determină nivelul actual de cunoștințe), iar programul va fi seara, de la ora 18, de două ori pe săptămână (de luni până vineri, căci weekendul e sacru:).
O limbă străină învățată foarte bine deschide multe posibilități. Nu doar pentru călătorii, joburi mai bune și afaceri, dar și către domenii de suflet, precum arta: literatură, film, pictură și fotografie!
Sursă foto: Unsplash, Pinterest