Te-au speriat în școală timpurile verbelor în limba engleză? Numai când auzi această expresie te simți brusc slăbit și mai puțin comunicativ? Nu ești singurul. Și mai ales, nu ești singur! În acest articol o să facem puțină lumină în dulapul timpurilor din limba engleză pentru a te ajuta să le recunoști mai ușor.
Nu e totul despre trecut, prezent, viitor. Adică e despre acestea, însă fiecare vine cu o mulțime de rude și rubedenii, perfecte sau imperfecte (aspectul continuu, mai exact) și pe toate ar fi bine să le știm. Măcar așa, după față. Asta pentru a putea folosi limba engleză corect.
Mai jos, ne propunem să prezentăm foarte pe scurt cum arată fața celor 12 timpuri din limba engleză în exemple și cam ce ar vrea ele să transmită.
Prezentul e trăit de englezi în mai multe feluri – mai multe decât de români, cel puțin (oare să însemne asta că sunt mai ancorați în prezent?). Deși pare un detaliu, că tot prezent este, chiar nu le poți înlocui unul cu altul!
Prezentul simplu e folosit în special pentru a descrie activități pe care le faci regulat, zilnic, săptămânal, anual. Obiceiuri, rutine. Deci ceva ce se întâmplă în prezent, însă de mai multe ori, pe o perioadă mai mare de timp. Deși e printre primele timpuri pe care ar trebui să ni le însușim în engleză, de obicei pune cele mai mari probleme deoarece la persoana a treia, el/ea, trebuie adăugat un -s sau -es la verb:
Prezentul continuu e chiar primul timp, de bază, pe care îl studiază copiii și adulții atunci când încep cursurile de engleză. Deoarece cu ajutorul lui putem descrie ceea ce se întâmplă exact în momentul vorbirii, care în dialog e necesar cel mai frecvent:
Pentru a utiliza corect prezentul continuu, e necesar sa folosești verbul to be la prezent (adică AM, IS, ARE) și verbul dorit, neapărat urmat de terminația -ing.
Prezentul perfect e timpul care, uneori, le taie cheful de învățat unora dintre elevi, fie ei copii sau adulți. Asta deoarece, neavând corespondent în limba română, e mai greu de înțeles. E greu de înțeles cum și mai ales de ce se folosește: uneori se traduce în română prin prezent, alteori prin trecut. Însă și forma ne dă bătăi de cap. E primul timp studiat la care avem nevoie de forma a treia a verbului (past participle). Hai să vedem:
Prezentul perfect vorbește despre o perioadă de timp care a început în trecut, dar nu s-a terminat încă. Cum ar fi o experiență de viață (presupunând că viața nu s-a terminat), activitatea dintr-o zi (ziua de astăzi, care nu e finalizată) sau săptămâna, anul în curs. Astfel, diferența dintre: “This author wrote three books” și “This author has written three books” este aceea că primul autor a murit (înțelegem asta din forma verbului, trecut simplu, deci acțiunea s-a încheiat), în timp ce al doilea încă trăiește și ar mai putea să scrie cărți pe parcursul vieții.
Aspectul continuu al Present perfect sună cam așa:
Accentul cade pe durata de timp în care s-a întâmplat ceva (evidențiind mai degrabă că e lungă). Prin Present perfect continuous poți vorbi, de asemenea, despre o acțiune foarte foarte recentă (ca în exemplul cu fumatul), ale cărei efecte sunt vizibile.
Trecutul ne ajută să relatăm: experiențe proprii, experiențele altora (bârfă, cum s-ar zice :), subiecte de carte, film, joc. Ca să vorbim inteligibil și elegant însă, trebuie cunoscute toate formele de trecut – iată-le:
Trecutul simplu ne vorbește despre o acțiune petrecută în trecut și finalizată. Îl folosim alături de cuvinte-market cum ar fi yesterday, last week, last year, two years ago, when I was a child, in 2015. Un reper în timp care a trecut deja.
Pentru a folosi corect trecutul simplu, e necesar să știi că există verbe regulate, care adaugă terminația -ed la afirmativ (played, wanted), însă și verbe neregulate, ce trebuie memorate individual (went, bought, heard).
Trecutul continuu este echivalentul imperfectului din limba română: el suprinde o acțiune ce se afla în desfășurare la un moment dat în trecut, simultan cu o altă acțiune sau când a survenit o alta:
Mai mult ca perfectul funcționează la fel ca în limba română:
Descrie o acțiune din trecut anterioară unei alte acțiuni, tot din trecut. Deci ceva ce s-a petrecut înaintea unui alt eveniment, terminat deja, semnalizat prin past simple.
Vorbim și aici despre o acțiune din trecut anterioară unei alte acțiuni (primirea promovării, ruperea piciorului), cu diferența că se pune accentul pe repetitivitatea și durata de timp a acelei acțiuni.
Înainte de a ataca viitorul și rudele sale, trebuie să menționăm că, de fapt, cea mai utilizată formă de viitor în limba engleză, în vorbirea nativilor este cea cu going to. Ea exprimă intenția (un fel de am de gând să): I am going to plant more flowers at the weekend.
Viitorul simplu sau viitorul cu will e folosit pentru a face predicții (ce crezi tu că se va întâmpla în viitor). Sau pentru a îți oferi ajutorul, sau a exprima o decizie luată pe moment, legată de viitor:
Acest timp verbal exprimă o acțiune care se va afla în desfășurare la un anumit moment din viitor.
Dacă ai nevoie să spui că până la o anumită oră sau moment, vei fi făcut / terminat deja ceva – să te lauzi, care va să zică! – viitorul anterior e ceea ce îți trebuie!
Cu Future Perfect simple, poți vorbi despre o acțiune din viitor finalizată anterior alteia, tot din viitor.
Cu Future perfect continuous, vorbim despre acțiuni din viitor întâmplate înaintea unor alte acțiuni, din viitorul mai îndepărtat, evidențiind lungimea timpului pe durata căruia se desfășoară.
Sunt nenumărate cărți, dar și resurse online unde poți găsi informații legate de timpurile și de gramatica limbii engleze. Te pot ajuta să îți clarifici niște necunoscute, să îți pui în ordine ideile și chiar să exersezi diferite capitole.
Însă ca să înveți într-adevăr gramatica limbii engleze astfel încât să o poți folosi rapid, fluent, corect în vorbire, e indicat să studiezi alături de un profesor. Factorul uman adaptează ritmul predării la ritmul tău, constată unde ai nevoie de ajutor suplimentar și unde nu.
Cele mai indicate sunt cursurile de engleză de grup (un grup mic), unde ai ocazia să interacționezi, să lucrezi activități în perechi și echipe, simulări de situații reale și jocuri de rol. Fiindcă e important să vorbești nu doar cu profesorul, ci și cu alte persoane și să verifici dacă te faci înțeles.
Găsești un astfel de curs la un centru de limbi străine – vei susține mai întâi un test de plasament gratuit, pentru a determina nivelul la care te situezi în prezent (beginner, A1, A2, B1, B2, C1). Apoi te poți îmbarca în călătoria cunoașterii!
Să înveți despre timpurile verbale ale limbii engleze nu a atât de complicat pe cât pare: metodele de acum nu cer să cunoști termeni de specialitate (gramatică română), în plus sintaxa engleză nu se bazează pe terminații ce trebuie învățate pe de rost (ca latina, franceza…). Odată ce înțelegi când trebuie folosit fiecare timp, nu rămâne de făcut decât un lucru: practise, practise, practise! Because Practice makes perfect!
Sursa foto: Unsplash