Termenul socializare a devenit în 90% dintre cazuri parte a sintagmei rețele de socializare. Adică poze cu oameni frumoși, retușați, fericiți sau scurte video care să stârnească râsul, fără a solicita creierul mai mult de câteva secunde. Cum rămâne cu socializarea adevărată? Cum să dezvolți abilitățile sociale ale copilului tău și de ce? Găsești mai jos câteva idei ce îl vor ajuta pe copilul tău în această privință.
Spre sfârșit de pandemie, am ieșit cu fetița mea în parc și am văzut-o cum se uita lung la alți copii, rămânând însă singură. Am încurajat-o să se ducă să îi invite la joacă și ea mi-a spus că îi e teamă că o să spună nu și o să i se frângă inima în mii de bucăți (asta e de pe la Elsa, bănuiesc…). Am încurajat-o și mai abitir și… surpriză, în acea zi pur și simplu nu a vrut niciun copil să se joace cu ea. I-am explicat (deși știe) că suntem cu toții liberi și că voi continua să o încurajez să se împrietenească mereu cu alți copii. Pentru noi, aceasta este o valoare.
Venim după o perioadă complicată din punct de vedere medical și social. Mult timp, copiilor li s-a spus să nu se apropie de alți indivizi din temeri de natură medicală. Părinții, în mare parte, au deprins obiceiul să se joace ei înșiși cu propriii copii, să îi întrețină prin glume, replici, leapșa și altele, chiar și în parc, fără a încuraja la fel de mult ca înainte socializarea. Sau dacă au făcut-o, socializarea s-a întâmplat în cerc restrâns (prietenii vechi / verișorii mei). Așa se întâmplă că avem probleme de socializare uneori!
Experții în dezvoltarea copilului spun că anii de grădiniță ar trebui să servească acestui scop: învățarea jocurilor tranzacționale și dezvoltarea abilităților sociale. Deoarece ulterior, adică odată ajuns la școală, copilul trebuie să își dedice resursele mentale învățării conținuturilor și abilităților academice. Unui copil care se simte neintegrat, izolat, extrem de timid îi va fi mai greu să se concentreze pe lecții și nu va performa la întreaga sa capacitate. (Dar asta nu înseamnă în niciun caz că situația va rămâne așa pentru totdeauna).
Abilitățile sociale funcționează cumva ca un bulgăre de zăpadă. Odată ce se dezvoltă, copilul pătrunde în cercuri de prieteni. Află despre chestii cool – formații, cărți, aplicații, jocuri, haine, reduceri – ceea ce îl ajută să devină și mai cool în fața celorlalți și să se împrietenească și mai ușor cu alți copii. Această energie poate fi transferată în domenii care sunt utile și de interes și pentru părinte: grupuri de studiu, făcut teme sau dezbătut împreună anumite subiecte.
Nu toți copiii au o fire extra-extrovertă și nu tuturor le vine ușor să se împrietenească, însă, cât ai bate din palme. Iată cum îi poți ajuta, indirect, pe acei copii care par să se obișnuiască mai greu cu compania și cooperarea cu alții.
Ca pentru orice teamă, soluția este adesea expunerea la situații în care este cerută socializarea, într-un mediu controlat și prietenos. Dacă în clasa de la școală este o junglă, termen pe care îl auzim din ce în ce mai des, un copil ușor timid s-ar putea simți mai bine și în siguranță într-un grup mai mic, controlat, cu copii ce au aceleași interese și vârste similare. Ideea este să îi oferi alternative de a petrece timp de calitate în medii diferite și de a nu îl lăsa să se consoleze multe ore zilnic prin intermediul gadgeturilor.
Cursurile de engleză pentru copii sunt perfecte în acest scop deoarece… obiectivul lor este comunicarea! Grupele sunt mici – de minimum 6, maximum 9 copii de nivel asemănător. Activitățile desfășurate sunt organizate fie cu toată clasa, fie în perechi, fie în echipe, copilul având ocazia adesea să schimbe partenerul și astfel să ajungă să lucreze cu toți colegii. De asemenea, se fac proiecte împreună, citit texte pe roluri (great fun), simulări de situații reale (la cumpărături, la doctor – great fun again).
Copiii pot participa începând cu vârsta de 4 ani, mediul este prietenos (toată lumea se salută cu toată lumea, de fiecare dată, prin hello când ajunge în școală. Toată lumea cam știe numele tuturor, acordăm mare atenție acestui aspect). Profesorii sunt calzi, se îmbină învățarea și exersarea cu muzică (în engleză), jocuri de mișcare, flashcards, discuții despre pățanii, rutina, amintiri, vise și dorințe personale. Da, sigur că în engleză.
Dacă nu crezi, poți solicita o ședință de asistență gratuită!
Sportul, adică nu doar mișcarea, ci deprinderea de tehnici specifice unui anumit sport, oferă o mare încredere în sine copiilor. Sunt capabili să facă lucruri pe care alții nu le pot face. Știu lucruri pe care alții nu le știu. Au o parte de viață secretă, pe care colegii de la grădi sau școală nu o au, un colțișor al lor separat. Unde exersează și exersează până devin din ce în ce mai buni! Desigur, e nevoie de un instructor empatic, răbdător, deschis, focusat și pe performanță dar nu numai, atent și la factorul uman.
Orice copil ar trebui să încerce un sport. Și dacă nu îi place, alt sport – ceva trebuie să i se potrivească, fie de echipă, fie solo, fie îndreptat către partea artistică, fie către forță sau precizie.
Pentru că, în principiu, acesta e scopul lor: să dezvolte curajul celor mici și să micșoreze gradul de timiditate și frica de eșec. La aceste cursuri, copiii învață să fie spontani, dar și cum să planifice ceea ce au de spus, să exerseze până când simt că le iese foarte bine. Le este atrasă atenția asupra mimicii, gesturilor, intonației, tuturor detaliilor care contează în comunicare.
Cu cât mai multe experiențe, cu atât mai puțină sensibilitate. Copiii vor observa diferite comportamente, vor învăța diferite lucruri noi, se vor orienta mai ușor și… vor avea mai multe de povestit prietenilor. La mare, la munte, la hoteluri, la cabane, în diferite orașe și dacă e posibil, în diferite țări. Sau pur și simplu, la diferite evenimente din orașul tău: concerte, Noaptea Muzeelor, festivaluri organizate în centru, în parcuri, marșuri, parade, teatru, film, piscină, fermă.
În acest fel pot întâlni oameni diferiți și înțelege că e ok dacă nu ai neapărat aprobarea unui anumit grup, deoarece există multe stiluri și grupuri diferite și pot căuta acei prieteni cu care să se simtă compatibili.
Deci mai mult decât mama și tata. Beneficiul în a ști că are o familie extinsă este enorm pentru formarea unei identități complete, pentru sentimentul de siguranță dat de ideea că are un trib alături de el și care îi ține spatele. Din păcate, din ce în ce mai mulți părinți vor să își protejeze copilul de influențe, ca profesori observăm multe astfel de situații. Bunicii le dau prea mult zahăr și nu respectă regulile impuse de părinți. Verișorii sunt la un nivel mai jos, sau la un nivel mai sus față de propriul copil (în spiritul românesc al competiției mai presus de orice). Mătușile au un stil de viață bizar și dezordonat. Alte rude… sunt la țară și din păcate, ajungem rar acolo și nu prea ne cunoaștem.
Orice membru al familiei, oricât de diferit, va aduce un aport la formarea copilului său dacă îi e drag. Du-ți copilul să îi cunoască pe toți, să îi observe, să își facă el însuși o părere. Lasă-i pe toți să îl iubească și să îl răsfețe și iubește-i și tu la rândul tău pe toți copiii din familia ta, mici și mari! Așa, cu toții vor ști că indiferent de experiențele de la un moment dat de la școală sau grădiniță, au o micro-comunitate care îi acceptă necondiționat, îi iubește și la care pot reveni oricând. Și vor deveni mai relaxați și mai îndrăzneți în lumea cea mare!
Poți găsi și alte idei de activități de dezvoltare personală a copiilor aici.
Teoretic, este foarte simplu. Nu te agita. Rămâi calm, încearcă să te lupți cu senzația de milă simțită față de propriul copil. Mila nu e bună, duce la reacții pripite, uneori agresive cu ceilalți sau chiar cu el, lucru care transmite senzații mixte propriului copil, îi știrbește celui mic (care sigur că o simte) stima de sine. Cu cât ești mai liniștit și calm, cu atât copilul se va dezvolta mai mult către potențialul său maxim. Pentru mai multe detalii, aruncă o privire către ce spune dr. Laura Markham, propovăduitoarea parentajului liniștit, pe această temă.
Practic, toți părinții simt o gheruță în stomac când aud: Nu vreau afară. Îmi place în casă. Nu se joacă nimeni cu mine. Și altele de acest fel. Legat de aceste etape, trebuie să iei în considerare (și chiar să îți repeți, ca o mantră) câteva lucruri:
De cele mai multe ori, sunt (doar) ceea ce am spus mai sus: niște etape. Trec.
E posibil ca celui mic chiar să îi placă în această perioadă să fie mai singur și mai liniștit, chiar dacă tu crezi altfel. Dă-i puțină pace, o vreme.
Toate stările pe care le experimentează o persoană pe parcursul vieții, negative și pozitive, sunt trepte pe scara evoluției, a creșterii și a devenirii lor ca adulți împliniți. Un om care a simțit multe lucruri va fi empatic și va înțelege multe lucruri ca adult, va ști să interpreteze autentic reacțiile celorlalți. În orice caz, nu încerca să îl ferești de a simți, să ascunzi tristețea, să îl distragi cu alte lucruri: discutați despre ceea ce crede el, dacă simte nevoia, numește emoția (ești trist, îți vine să plângi), compătimește-l în primă fază, arată-i înțelegere, oglindește-i starea. Spune-i că oricum tu îl iubești, te simți bine cu el și pentru tine, e cel mai deosebit și minunat copil. Apoi căutați idei și soluții împreună.
Un adult împlinit este acel copil care a trecut prin mai multe procese de învățare, stări și faze, inclusiv eșecuri și frustrări și le-a depășit. Având asta în minte, reține că rolul tău e să îi facilitezi accesul la diferite experiențe, în speranța că vor fi cât mai multe pozitive și să fii alături de el până le depășește pe cele mai puțin fericite.
Sursa foto: Unsplash