Abia înveți că A se pronunță ei, că ești corectat când zici eipăl și ți se explică faptul că e corect eapăl. Limba engleză e vestită în ale pronunției cum că… nu ar avea reguli. Așa să fie oare? Citește în articolul de mai jos cum e cu regulile și cu excepțiile în ceea ce privește pronunția vocalelor, consoanelor și grupurilor de litere în engleză.
Atunci când copiii de clasa I, a II-a se prind că în engleză se scrie altfel decât se citește și că în consecință viața lor se complică mai dramatic decât ar fi crezut, ne întreabă invariabil de ce. De ce englezii scriu într-un fel și pronunță în alt fel? Și noi încercăm să le atingem coarda sentimentală (după ce se luptă o vreme în caiețelele lor cu părpăl, bărd, cheat, acoperite cu pastă corectoare, rescrise) spunându-le că englezii scriu așa deoarece vor să își amintească de felul în care vorbeau strămoșii lor. O punte peste istorie, o legătură cu stră-străbunicii de demult.
Asta îi mai îmbunează pe tinerii noștri elevi. Și ghici ce: învață repede, ca într-un joc, să scrie și să citească destul de corect cuvintele.
Ochii mari, urechile ciulite: litera A în engleză are multe feluri de pronunție posibile. Hai să le vedem ilustrate cu niște exemple:
Dacă încă nu te-a apucat durerea de cap, să mergem mai departe să încercăm să punem puțină ordine, cât se poate, în gânduri, prin observarea unor reguli.
O vocală urmată de o singură consoană la sfârșitul unui cuvânt se pronunță ca o vocală scurtă: cup, mum, sun, hot, shop.
O vocală urmată de două consoane la sfârșitul unui cuvânt se pronunță ca o vocală scurtă: stops, want, hunt, band, hurt.
Dacă o vocală e plasată la finalul cuvântului, ca ultimă literă, atunci se pronunță ca o vocală lungă: go (gău), he (hii), be (bii), ago (ăgău).
Dacă E apare la sfârșitul cuvântului, nu se pronunță (este literă mută). Vocala precedentă, separată de E printr-una sau mai multe consoane, e vocală lungă: nice (nais), ape (eip), grape (greip), babe (beib), pale (peil). E la mijlocul cuvântului între 2 consoane se pronunță I: Pete (pit), gene (gin).
Dacă două vocale apar una lângă alta într-o silabă, a doua vocală este mută, iar prima se pronunță ca vocală lungă: true (truu), beat (biit), leaf (liif), coat (căut).
Și niște tips-uri mai concrete: ER sau EAR, UR se pronunță ă: letter (letă), mister (mistă), earn (ă:n), learn (lăn), burn (băn).
I se pronunță AI atunci când se află între 2 consoane: night (nait), bite (bait), light (lait), kite (cait), pile (pail).
OU se pronunță u scurt, ca în would, could, should.
OO se pronunță UU lung: book (buuc), fool (fuul).
OW se pronunță AU: how (hau), chow (ciau). Dar nu întotdeauna :)). Cuvântul BOW de exemplu se pronunță bau atunci când înseamnă plecăciune, dar bău atunci când înseamnă panglică. Alte exemple de cuvinte în care OW se pronunță ău: low (lău), show (șău).
EE se pronunță I lung: meet (miit), keep (chiip), feel (fiil)
EA… aici e mai complicată povestea. Se poate pronunța eă, ca în bear (beă), pear (peă), tear (teă) – a smulge sau se poate pronunța ca I lung: beat (biit), meal (miil), sau ca iă: tear (tiiăr) – lacrimă, ear (iiăr). Cred ca le exemple de genul acesta se referă oamenii când spun că regulile de pronunție în engleză… nu au reguli.
Consoanele nu sunt atât de tricky (înșelătoare) în limba engleză. De obicei, What you see is what you get 🙂, adică ceea ce vezi, trebuie să și pronunți. Totuși, consoana J se pronunță ge, gi – ca în Jam (geam), jar (giar), jelly (geli). Tot dj se pronunță gruparea GE (George – Giorgi, large – lardj, charge – ciardj).
Ca să obții sunetul J efectiv, ai nevoie de S între 2 vocale, ca în vision, pleasure (vijăn, plejă).
Tot legat de -S, atunci când el apare după o vocală (does – daz, cares (cherz), please – pliiz, washes – uașiz), SAU după o altă consoană sonoră (cars – carz, pulls – pulz, beds – bedz), se pronunță Z.
În legătură cu -D, și acesta se comportă diferit atunci când se află în gruparea -ed, la sfârșitul cuvintelor. Dacă o consoană sonoră precede gruparea -ED (g, b, z) sau w, y, atunci D se pronunță d: grabbed (greabd), allowed (alaud). Dacă însă o consoană care nu e sonoră precede -ed (c, k, s, f, p), atunci se pronunță t: picked (pict), kissed (chist), sipped (sipt).
Consoanele NG de la sfârșitul cuvintelor constituie împreună un sunet, notat ŋ în alfabetul fonetic internațional, e un sunet neterminat, înghițit, mai ales în engleza britanică: bring, watching, swimming.
Și mai e și H. Nici cal, nici măgar. Uneori îl pronunțăm, ca în hospital (hospităl), heart (haat), hide (haid), alteori nu. Ca de exemplu în cuvântul hour (auăr), înaintea căruia folosim și articolul an, specific pentru cuvintele care încep cu o vocală.
Mai sunt totuși câteva mici trucuri de pronunție:
Dacă o consoană urmează după o vocală la mijlocul cuvântului, atunci consoana va constitui prima literă din următoarea silabă: exact (i-gzeact), location (lo-chei-șăn), protect (pro-tect).
Atunci când două consoane urmează unei vocale în mijlocul cuvântului, una dintre ele face parte din aceeași silabă cu vocala, în timp ce următoarea constituie prima literă din silaba următoare: lettuce (let-tăs), crumble (cram-băl), tipsy (tip-si).
Doar două. 🙂 Una este W, care se pronunță u: wait (ueit), where (weă), when (uen), why (uai), whale (ueil), cow (cau). În cuvântul who, w este mut: (hu).
Cealaltă semiconsoană este Y, pronunțată ca I: yellow (ielău), yawn (ioon).
Înaintea substantivelor care încep cu w- sau y- folosim articolul a (care înseamnă un, o), ceea ce înseamnă că urechea le percepe ca fiind consoane: a year, a yacht, a wall (și nu an, specific pentru substantivele care încep cu o vocală).
Sunt tradiționalele grupuri de litere care formează un sunet specific limbii engleze, numite digraphs. Cele mai faimoase patru poartă și porecla de The H Brothers (frații H):
Și fonetica limbii engleze mai menționează și blends (amestecuri), adică grupuri de consoane pronunțate împreună, la care totuși se disting sunete diferite. Aceste blends sunt:
Pentru ajutor imediat cu pronunția, de exemplu dacă vrei să exersezi verbalizarea unui proiect pentru școală, universitate, job și ești nesigur în privința pronunției câtorva cuvinte, ai două opțiuni:
Dar pentru a face progrese durabile și a înțelege cu adevărat cum funcționează engleza, a asimila vocabular, pronunție, dar și intonația naturală (plus o mulțime de alte chestii), cel mai indicat e să apelezi la cursuri de limba engleză pentru adulți. Cu cât mai mult asculți și vorbești limba engleză, cu atât mai ușor vei deprinde pronunția – mai repede decât prin asimilarea, internalizarea și încercarea de a pune în practică reguli de pronunție.
În completare, mai poți încerca aplicații de învățat engleza. Mai poți citi articole despre ABC-ul limbii engleze, cum ar fi cel despre cele mai comune întrebări și răspunsurile lor sau despre pronunția numerelor. Însă o imagine de ansamblu asupra limbii, fluență, încredere în tine pentru a vorbi în fața altora poți căpăta doar dacă studiezi alături de profesioniști limba engleză.
Sursa foto: Pinterest