Metode pentru educarea voinței la copii

Copil imbracat in tricou albastru cu gri plange si se sterge cu mana la ochi — Cum putem preveni renunțarea, performanțele slabe, dezamăgirea, tristețea, sentimentul de neconformitate sau de neadecvare la copii? Prin educarea voinței!

Educarea voinței începe acasă și ar trebui să continue la grădiniță, la școală, sau la centrul unde cel mic frecventează diferite cursuri. Voința este esențială pentru progresul fiecărui om ca persoană, în orice domeniu (nu neapărat profesional). Iată cele mai la îndemână metode pentru formarea și întărirea ei la copii – ca să devină oameni puternici, perseverenți și de succes.

Cuprins:

Ce este voința

Voința înseamnă să împingi un comportament – munca, învățarea, treburile casnice și curățenia, răbdarea cu oamenii – dincolo de limitele curiozității, interesului și plăcerii. Adică acolo unde se termină fiorii de entuziasm și începe plictiseala, ba chiar poate și un mic (sau mediu) disconfort, începe voința.

Tuturor ne place senzația de curățenie, mâncarea diversificată și bine gătită, ne place să fim competenți la școală și la locul de muncă, să știm lucruri și să putem face multe. Dar ca să ajungem foarte buni la toate acestea, realitatea e că, oricât de talentați am fi, trebuie să exersăm, să încercăm, să dăm greș câteodată, să repetăm și să ne corectăm, să perseverăm în a le face, mai pe scurt. Chiar dacă uneori ne simțim obosiți, ne e foame, ne doare capul, e frumos afară sau am avea alte proiecte mai interesante. Voința – o mare calitate a omului – ne ajută să nu renunțăm. Să evaluăm că merită continuat drumul pe care am pornit. Convingerea că răsplata e undeva pe drum.

Un exemplu de voință este cazul Colonelului Sanders – părintele KFC. E cel care a inventat rețeta de pui pe care tot mapamondul o savurează astăzi. Dar care, până când a reușit să o vândă sub formă de franciză, i-a fost refuzată de sute de ori. În ciuda acestui fapt, colonelul Sanders a crezut atât de mult în produsul creat și îmbunătățit de el însuși, încât a continuat să încerce, până când KFC a devenit… în mare parte ce este astăzi.

Rolul voinței în atingerea obiectivelor academice

Lumea este radical schimbată față de secolul trecut și exact așa trebuie să fie și școala. În trecut era minunat dacă reușeai să înveți (bine) o meserie, asta asigurându-ți viitorul. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv introduceai, în decurs de câțiva ani (școală, liceu, uneori facultate) informațiile necesare, de plăcere sau cu forța / pedeapsa / șantajul etc în capul unui copil. Și apoi el avea viitorul asigurat.

Acum, nimic nu mai e stabil, nimic nu mai e sigur, informațiile de astăzi sunt mâine (sau chiar în cursul după-amiezii!) depășite. Și asta înseamnă că persoanele care încep să trăiască astăzi și își vor desfășura activitatea în viitor va trebui să învețe mereu, pe tot parcursul vieții, ceva nou. Să se adapteze vremurilor, să țină pasul, să se reprofileze, să se reinventeze. Să știe că nu și-au terminat parcursul academic nici pe departe odată cu ceremonia de absolvire.

Aici vine rolul voinței. Poate că poți constrânge un copil să învețe niște cărți la 7, 10, 14 ani. Dar nu vei fi cu el și nici nu îl vei putea obliga la nesfârșit. Dacă el nu e format în cultura învățării, dacă nu are autodisciplină și curiozitate de a se perfecționa mereu, la câțiva ani de la terminarea facultății cunoștințele sale vor fi perimate. Sau va fi îngrozit de noile valuri / curente / programe și va tinde să se retragă într-o zonă de confort fără glorie.

Noi, părinții lor, ne luptăm cu noutățile. De la telefoanele cu disc, cu apel prin centrală de când eram mici, la smart phones și aplicațiile de astăzi, de pildă, am parcurs drum lung. Dar pentru copiii noștri, acest drum nu va fi de ajuns.

Cititul devine o plăcere doar după ce citești îndeajuns, între 7 și 9-10 ani, încât decodarea literelor și cuvintelor să vină cu ușurință pentru a putea savura mesajul.

Matematica devine un hobby doar dacă ajungi să calculezi mental cu mare ușurință ceea ce ține de aritmetică, de operații și metode de bază – iar aici ajungi doar prin mult, mult exercițiu. Dacă depinzi de calculator și orice adunare cu termeni cu două cifre te încurcă, ți se va părea mereu grea.

Ca să vorbești engleză, va trebui mai întâi să o asculți și să înveți să înțelegi – adică vei avea de-a face, o vreme, cu tone de cuvinte necunoscute cu care te vei lupta să le deduci și să le reții sensul.

Ca să ajungi la acel punct unde învățarea pare să curgă, să vină de la sine sau cu ceva mai puțin efort, trebuie voință. Astfel încât să pui baze solide, pe care să construiești ulterior.

Diferența dintre voință și impuls

Pe scurt, impuls înseamnă să arunci cartea de exerciții când te sună prietenii să mergi cu rolele, iar voință înseamnă să îți termini tema sau proiectul. Impuls înseamnă să te enervezi pe profesor că echipa cealaltă a câștigat jocul din clasă, deoarece ți se pare că au avut întrebări mai ușoare, voință înseamnă să te pregătești mai bine pentru toate tipurile de întrebări data viitoare. Impuls înseamnă să pledezi pentru a renunța la studiul unei materii sau pentru participarea la o activitate extrașcolară deoarece ți se pare că nu ești suficient de bun, voință înseamnă să continui cât e necesar până când ești mulțumit de tine.

doua fetite cu ghiozdanele lor stau jos pe o bordura in fata unei usi mari din lemn si asteapta cu rabdare

Inclusiv capacitatea de a aștepta cu răbdare un anumit eveniment / accesul într-o incintă sau sosirea părinților fac parte din procesul de educare a voinței.

Metode pentru educarea voinței

Voința presupune autodisciplină. Asta e ceva ce se învață de mic, o valoare care e bine să se regăsească și în sânul familiei, dar și în cadrul activităților academice trebuie modelată încetul cu încetul.

Cu toată sinceritatea, este greu să construiești voința copiilor în contextul unei societăți unde li se promite că vor învăța exclusiv prin joacă și plăcere. Așa că toți profesorii lumii, fie că o mărturisesc sau nu, ar aprecia ajutorul tău, al părintelui, pentru a seta un mindset de răbdare și reziliență copilului, mindset care îi va fi foarte util lui însuși! Între timp, iată ce soluții găsim noi:

Metode aplicate de școlile FollowMe

La cursurile de engleză pentru copii preșcolari, de clasa I, juniori (clasele II-VIII) sau seniori (gimnaziu și liceu), educarea voinței face parte din curriculum. Se întâmplă cu răbdare, empatie, prin sarcini diverse, prin încurajarea lucrului în perechi și echipe, multă repetiție și mult exercițiu.

Rutina din clasă

Fiecare ședință cuprinde câteva momente principale care se repetă: partea I, verificarea unor aspecte din temă și consolidarea celor discutate anterior, în săptămâna precedentă. Apoi, introducerea de conținut nou. Exerciții și activități pe baza lui (variate, care cuprind și listening, reading, speaking, writing, etc).Trecerea e lină de la controlled practice la free practice (de la exerciții mai restrictive, care se bazează pe forma lingvistică înspre exprimarea liberă). Apoi la finalul orei, ceva jocuri în engleză, ca răsplată pentru munca depusă.

Dacă cei mici știu ce se așteaptă de la ei, ce urmează, îi ajută să se concentreze și să se simtă în largul lor. În principiu, cu cât mai mică vârsta elevilor, cu atât mai clară rutina.

Explicarea realistă a regulilor învățării

De la început. În termenii potriviți vârstei. Le spunem care e obiectivul anului (de exemplu, să poată comunica folosind prezentul și trecutul simplu, în N situații), îi întrebăm care sunt așteptările lor (multe jocuri și alte chestii interesante). Și le comunicăm și așteptările noastre: să fie nu doar atenți, ci activi și implicați în clasă, să își facă temele pentru acasă. Să revadă ceea ce discutăm împreună și în timpul liber. Explicându-le că doar așa pot asimila și începe să folosească cuvintele și structurile prezentate. Să aibă răbdare cu toți ceilalți colegi, atunci când e timpul lor să răspundă și să îi asculte activ, în acest fel având ocazia de a învăța multe lucruri noi.

Depășirea zilnică a limitelor (răbdării)

E o certitudine că activitățile trebuie alternate în sala de clasă. Că avem nevoie și de mișcare, de dans, de râs, ca și de scris și citit sau gramatică serioasă. Atunci când facem ceva ce ei consideră mai solicitant sau mai plictisitor, de exemplu o paralelă (practică) între past Simple și Present perfect, copiii știu că la finalul activității îi vom premia cu un joc gen Tabboo, Kahoot, Gartic Phone, etc. Și atunci când obosesc, cer acest joc insistent.

Doar că profesorii împing activitatea un pic mai mult de limita copiilor. După ce anunță că au obosit, mai continuăm 5 minute. Pe principiul sigur mai poți un pic și după ce nu mai poți :). În acest fel, copiii învață reziliența și autodisciplina, iar durata de timp în care se pot concentra se mărește și ea.

Stimularea motivației intrinseci

Despre motivația copiilor de a învăța am scris pe larg aici. În câteva cuvinte, dacă reușim să îl facem pe cel mic să fie curios cu privire la limba engleză, mândru de progresul și de munca sa, dornic să se afirme și să mai fure câte o expresie sau câte un cuvânt de pe unde poate (în loc să aștepte să i se predea), va avea un avantaj clar față de copiii stimulați doar prin recompense.

Temele pentru acasă

Generații de copii și părinți au auzit că temele sunt pentru elev, nu pentru profesor, cu toate acestea (încă) puțini înțeleg acest lucru. Temele chiar constituie un act de voință prin aceea că elevul nu e supravegheat îndeaproape, ca în clasă, deci constrâns să le facă. Dar îi oferă prilejul de a procesa informația în ritmul lui, de a o reformula pe înțelesul lui. Este un alt tip de muncă, un alt tip de input, de hrană pentru creier, unul care chiar nu poate fi făcut în clasă, unde ne ocupăm de activități de comunicare, interacțiune, colaborare. În plus, pentru a reține cuvintele noi, creierul uman trebuie să le întâlnească de 7-8 ori cel puțin, apoi să le folosească în tot atâtea producții proprii pentru ca ele să intre în memoria activă. Dacă facem acest lucru doar în clasă, rezultatul va fi că ne vom limita la un lexic foarte mic, ceea ce nu e în avantajul elevilor!

Încurajarea creativității și a talentelor personale

Cum ajută asta la educarea voinței? Simplu. Le dăm copiilor permisiunea să rezolve probleme în mai multe feluri. Să găsească modalitatea care le e lor mai ușoară, mai la îndemână, dar prin care pot contribui la proiect / soluționarea cerinței. Nu toate propozițiile trebuie traduse identic. Nu toate scrisorile formale vor suna la fel. Nu toți copiii trebuie să facă fix aceeași muncă în interiorul unei echipe.

Am mai povestit cazul unei grupe unde organizam un joc bazat pe aruncat zaruri și tradus propoziții la o grupă de copii școlari cu ceva ani în urmă. Propozițiile erau bazate pe prezentul simplu – afirmativ, negativ și interogativ și, fiindcă voiam să dau șansa și copiilor mai puțin puternici la engleză din grupă să se simtă bine, scorul obținut de fiecare era format atât din componenta punctelor obținute la zaruri, cât și din cea a răspunsului. Peste weekend, toată lumea a exersat serios prezentul simplu cu auxiliarele sale do și does. … Mai puțin P… care a exersat tot weekendul la zaruri!

Poate părea că nu e productiv. Dar mi s-a părut grozav de ingenios. El a considerat așa deoarece credea că nu poate concura cu colegii la prezentul simplu. A găsit o nișă. Rezultatul a fost, însă, că și P a fost pe parcursul semestrului la fel de implicat și de activ ca toți ceilalți la exersarea acestui timp verbal. I-a plăcut, simțea că are o șansă. Greșea, se corecta sau îl corectam, învăța un pic mai bine de fiecare dată.

Metode pe care le poți aplica tu cu copilul tău

E adevărat că micuții de astăzi au un attention span mai mic și sunt, adesea, grăbiți și repeziți în efectuarea anumitor sarcini. Acest lucru se poate modela prin construirea voinței de la vârste mici – iată câteva idei:

O bună rutină zilnică

Îl ajută ce preșcolar să se organizeze și creează un climat de siguranță și încredere. Ritualul de dimineață: trezit, spălat, schimbat, mic dejun, cu niște pași predefiniți îl ajută să se pregătească pentru grădi. După grădiniță, un program clar îl va ajuta să știe când e vremea de activități, de parc, ora cinei. Seara, un ritual bine definit ajută la un somn bun, la ora potrivită. În plus, într-o rutină zilnică bine definită și acceptată de copil pot fi strecurate și elemente care nu îi fac neapărat maximă plăcere (cum ar putea fi spălatul pe dinți).

Explicarea rațiunii din spatele fiecărei reguli și consecințele fiecărui act

Acest lucru ajută la eliminarea senzației de arbitrar din viața lui, dar îl face, în același timp, să analizele relațiile cauză-efect și să gândească în perspectivă și în profunzime. Începând de la banalul e bine să te culci acum, ca să mai avem timp după-amiază să ieșim în parc și să ai energie să te joci, până la dacă nu dormi, vei fi foarte obosit și te poți împiedica, poți cădea din leagăn / te vei certa din nou cu prietenii tăi, făcând apel la diverse fapte deja întâmplate.

Impunerea unui ritm corespunzător

De către părinte copilului. Nu invers.

Spre exemplu, dacă îi dai telefonul tău și îi arăți 2-3 cântecele (pe care și le alege singur), fă-l să le asculte de la cap la coadă. Nu schimba cântecul / povestea audio / desenul animat după câteva zeci de secunde, doar pentru că se plictisește. Nu sări paginile din cartea de povești doar pentru că el vrea să ajungă la o anumită scenă. Nu sări peste felul principal, direct la desert. Nu merge cu mașina până la parc, doar ca sp ajungi mai repede.

gogoasa tripla cu bombonele oferita ca recompensa asezata pe o farfurie alba pe fundal albastru

Amânarea recompensei și a plăcerilor face parte din strategiile de educare a voinței și răbdării.

Amânarea plăcerilor

Aici se construiește voința copilului, încetul cu încetul. Dacă refuzi gratificarea imediată, copilul va învăța să aștepte și eventual să muncească pentru ceva dorit. Poate primi puțin tableta, de exemplu, dar într-un anumit interval orar (nu când se plictisește el pur și simplu). Putem cumpăra cartea cu abțibilduri cu ponei, dar la sfârșitul săptămânii / când luăm banii. Nu pe loc. Putem merge la film, la cinema, dar la sfârșitul săptămânii, după ce ți-ai îndeplinit toate obiectivele școlare (prezență, teme, comportament).

Stabilirea obiectivelor

Voință înseamnă ca o persoană, mică sau mare, să își asume și puțină neplăcere pe traseu, având însă în cap un obiectiv la care vrea să ajungă. Asta presupune ca persoana să aibă obiective – deci viziune, vedere de ansamblu asupra vieții. Ajută-l să stabilească aceste obiective personale, realiste, pentru termene nu foarte îndepărtate de prezent, etapizat: până la Crăciun să pot să…, până la Paști să pot următoarele lucruri, la sfârșitul anului să stăpânesc bine… Încearcă să îi ocazionezi măsurarea concretă a rezultatului eforturilor sale la sfârșitul etapelor mari, ca să vadă unde a dus munca lui. De exemplu, la cursurile de engleză mulți copii măsoară anual progresia cunoștințelor lor susținând un examen Cambridge, care îi motivează să se lanseze, anul viitor, într-o nouă provocare.

Și mai mult decât atât, asigură-te că sărbătorești reușitele copilului. Învață-l să își acorde un moment festiv înainte de a trece în etapa următoare. Laudă-l, învață-l să se mândrească mereu cu rezultatele muncii sale și asta va ajuta enorm la educarea unei voințe de fier!

Sursa foto: Pexels