Ai văzut reclamele de pe net cu „învaţă engleza în 21 de zile”? Au apărut acum câţiva ani şi încă îmi produc un amestec de amuzament şi furie. Pentru că a sugera că poţi ajunge de la nivelul începător sau elementar, A1, la nivel avansat, C1-C2 în mai puţin de o lună, eventual doar ascultând nişte înregistrări este… pur şi simplu nerealist (hai să nu zic sfidător sau mincinos). În articolul ce urmează îţi voi explica fără păcăleli şi fără a-ți vinde iluzii ce înseamnă diferitele niveluri ale limbii engleze şi ce presupune drumul către cel mai de sus, nivelul avansat.
Dacă nu ai mai avut niciodată contact cu limba engleză, înseamnă că eşti începător, sau beginner. Însă în cazul în care ai mai făcut ceva de bază la şcoală, dacă poţi înţelege anumite cuvinte, întrebări simple, poate că poţi şi răspunde la ele, recunoşti vocabular de bază (culori, membri ai familiei, mâncare, animale, ceva obiecte uzuale), atunci te încadrezi probabil al nivelul A1 – elementar sau false-beginner (fals începător). De aici poţi începe să construieşti edificiul limbii engleze. Te vei familiariza, în drumul spre următorul nivel, cu şi mai multe cuvinte din lexicul de bază şi vei învăţa să vorbeşti în propoziţii, utilizând timpurile strict necesare: prezent, trecutul simplu şi viitor. Ca să poţi comunica nevoi imediate, să ceri ajutorul pe stradă, în magazin, hotel, aeroport, gară şi aşa mai departe. Sau să poţi da tu indicaţii şi explicaţii simple.
Toată această aventură de la nivelul A1 până spre nivelul A2 durează în jur de 80-100 de ore de studiu intensiv sau 150 de studiu relaxat. Pur şi simplu creierul are nevoie de timp pentru a integra mecanismele limbii, nu atât cuvintele în sine, asimilarea lor se bazează pe memorie, ci felul în care funcţionează sintaxa.
Când ajungi la nivelul A2 sau pre-intermediar îţi îmbogăţeşti bagajul de cuvinte şi cel gramatical pentru a putea să vorbeşti puţin despre tine, despre familia şi programul tău zilnic, să poţi relata acţiunea dintr-un film, carte sau eveniment trecut şi să poţi exprima planurile tale în situaţii şi pe teme din viaţa de zi cu zi. Nivelul B1, intermediar, te va familiariza cu aproape toate structurile de gramatică şi timpurile limbii engleze şi atunci când ajungi acolo, vei putea înţelege dialoguri şi texte mai complexe, vei putea emite ipoteze şi păreri şi chiar participa la dezbateri pe teme generale. Însă asta nu înseamnă că vorbirea sau scrierea ta la nivel B1 sunt perfecte: chiar şi la examenele internaţionale de limbă engleză, cum ar fi Cambridge, se admite că acei candidaţi ce au nivelul intermediar vor face erori atât în vorbire, cât şi în scris. În schimb, ei vor reuşi să transmită mesajul principal nealterat.
De la nivelul B2 sau intermediar-avansat trecem încet-încet într-o altă „ligă”. Cea care e numită popular „vorbitor fluent, ca un nativ”, unde poţi folosi şi ceva limbaj tehnic sau cuvinte sofisticate (cum ar fi la noi o vorbire cu multe neologisme). Vei şti să te faci simpatic şi îţi vei cuceri interlocutorii prin expresii amuzante (idiomatice) cu căţei, pisici, clanţe, măgari şi altele (aici fac referire la exemple clasice de idioms cum ar fi it is raining cats and dogs, adică plouă foarte tare).
Toate aceste abilităţi de a fi cât mai explicit, mai natural şi mai spontan în engleză sunt desăvârşite pe măsură ce avansezi cu studiul limbii spre C1 şi apoi C2. Să ne înţelegem, C2 înseamnă să iei pixul roşu şi să îţi faci de cap cu lucrările elevilor de liceu britanici (nu că aşa ceva, şi anume tăiat cu pixul roşu, ar fi permis la ei). Să le demonstrezi că nu stăpânesc prea bine nici gramatica, iar conotaţiile cuvintelor folosite de ei nu sunt chiar aşa de exacte. Adică să ştii foarte, foarte bine engleza şi nu după ureche, ci putând să dai explicaţii din cărţi „de ce e aşa”.
Menţionam mai devreme că pentru a ajunge de la nivel elementar la nivel A2, pre-intermediar, înseamnă să studiezi, atent fiind, cam 80-100 de ore, după unele păreri chiar 150 (ore de 60 de minute, nu şedinţe, care conţin de obicei două ore sau două ore şi jumătate). Aceste ore în mod organizat, adică la un curs, ideal ar fi să împrospătezi un pic cunoştinţele şi acasă între cursuri.
Ei bine, de la nivel A2 la B1 adăugăm încă aproximativ 100 de ore, de la B1 la B2 alte 80-100, de la B2 la C1 tot aşa. Iar dacă într-adevăr visezi la acel pix roşu sau la privirile rotunde de uimire ale interlocutorilor tăi, adică dacă perseverezi pentru a ajunge la nivel C2, Proficient user, încă 150 de ore sau mai mult (rezervorul pentru expresiile acelea amuzante nu are sfârşit, poţi afla şi asimila pe toată durata vieţii).
Dacă facem un calcul simplu… în cazul în care pornim de la 0 (adică zero cunoştinţe), sunt cel mai puţin posibil 700 de ore de studiu pentru a ajunge cu adevărat avansat, iar dacă plecăm de la A1, nivel elementar, în jur de 600. (În caz că te întrebi, nu zic eu aşa din ochi, sunt păreri avizate şi studii pe această temă). Acest număr de ore este valabil pentru adulţi.
Despre cum să înveţi engleză eficient am mai scris aici. Partea bună e următoarea: aceste sute de ore nu reprezintă muncă grea, plictisitoare şi atât. Înseamnă prieteni noi, poveşti noi şi multe subiecte de conversaţie, dacă participi la un curs. Înseamnă texte care îţi dezvăluie tot felul de obiceiuri şi practici interesante de pe tot cuprinsul lumii, deci cultură generală. Jocuri în pereche, în echipă, dezbateri la nivelurile mai avansate. Poate fi un hobby. Pot fi orele de relaxare de după job, în care creierul lucrează şi poate fi un pas mai departe de temuta boală Alzheimer (da, există dovezi că învăţarea unui lucru nou, în top fiind limbile străine, menţine creierul mai sănătos mai mult timp).
Răspunsul la această întrebare depinde în funcţie de cine te evaluează. În mod normal, dacă interacţionezi cu colegii de serviciu (români sau străini, poate nu britanici), „la perfecţie” înseamnă nivel B1-B2, când deja vorbeşti fluent, cunoşti multe cuvinte, poţi explica aproape orice. Greşelile gramaticale sunt de obicei trecute cu vederea sau chiar nedetectate.
Dacă eşti evaluat pentru un interviu sau pentru admiterea la facultate de către un juriu format din vorbitori nativi, „la perfecţie” înseamnă nivel C1-C2. Să poţi să discuţi cu oricine fără a îţi face cea mai mică grijă legată de limbaj, să te concentrezi exclusiv pe idei, să fii spontan şi să foloseşti cuvinte şi structuri cât mai elevate pentru a reda cât mai plastic ceea ce vrei să spui. Să îţi poţi binedispune interlocutorii 🙂
Acestea fiind spuse, merită făcută călătoria cunoaşterii? Care durează ceva mai mult de 21 de zile? Răspunsul meu e DA (normal, sunt profesor de engleză, vei zice). Dar gândeşte-te aşa: îţi place să călătoreşti? Ar fi frumos ca atunci când mergi în orice colţ al lumii să poţi vorbi cu cei mai frumoşi (la chip şi la suflet) oameni de acolo, să le afli poveştile, să afli despre societatea şi obiceiurile lor şi să le povesteşti despre noi? Să stai la o cafea sau pe o bancă, pe un peron şi să savurezi cu adevărat discuţia? Dacă îţi plac călătoriile, cafenelele, oamenii, găştile, răsăriturile de soare şi descoperirile de lumi noi, sigur merită să treci de bariera limbii.
Vrei să fii un bun specialist? Medic, inginer, cercetător, bucătar, freelancer, să ajungi în top în industria ospitalităţii sau orice altceva? Poţi face asta doar dacă studiezi şi te menţii la curent cu noutăţile pe tot parcursul vieţii, dacă citeşti cărţi, articole, bloguri de specialitate, dacă mergi la conferinţe internaţionale. Merită să ajungi să îi cunoşti pe cei pe care îi admiri şi să poţi discuta ca un profesionist cu ei.
Cred că mai putem găsi împreună o mulţime de alte beneficii ale cunoaşterii „la perfecţie” ale limbii engleze. Doar că e important să începi o aventură (de studiu) asumată, fiind foarte conştient de ce implică ea exact de la nivel de limbă A1 până la nivel C2 şi de cât de repede poţi ajunge de la începător la avansat.