Cele mai bune metode de a determina copilul sa învețe cu plăcere și din proprie inițiativă

baiat imbracat in hanorac rosu cu casti pe urechi isi face temele la birou avand pe masa o sticla de apa si o caciula — Nu întotdeauna copiii sar în sus de bucurie când aud de școală, teme, învățare. Ce putem face?

Încă de la 6 ani, școala devine un factor de stres pentru multe familii. Părinții se simt adesea neajutorați nu doar în fața valurilor de teme pentru acasă, cât mai ales în fața refuzului copilului de a le face sau de a lucra suplimentar. O abordare corectă însă poate îmbunătăți mult situația – citește despre cele mai bune metode de a determina copilul să învețe. Atenție: unele dintre ele pot fi aplicate elevilor, altele… ție.

Cuprins:

Metode eficiente de a determina copilul să învețe cu plăcere

Ca unui copil să nu îi placă școala este, practic imposibil. Dar se poate să nu îi placă anumite materii, să se teamă de anumiți profesori sau să aibă dificultăți în a înțelege anumite discipline. Totul se poate rezolva, cu empatie, voință și ajutor. Mai întâi de toate, prin evitarea generalizărilor (ca cea de mai sus). Apoi, prin identificarea problemelor pe care le întâmpină cel mic (pe care îl ascultăm cu atenție). În oricare dintre situații, există metode eficiente de a determina copilul să învețe cu plăcere. Și cu mai mare ușurință.

Alege activități educative care îi stimulează imaginația

Mai mult decât oricând, copiii și părinții se pun de acord asupra conceptului de învățare din plăcere. Învățare cu zâmbetul pe buze. Îl poți conduce către acest deziderat prin două metode:

Alegerea de activități extracurriculare care să îi facă realmente plăcere, potrivite temperamentului și abilităților sale. Cum ar fi cursuri de engleză dacă îi plac cărțile, poveștile și să vorbească mult. Fotbal, baschet sau karate, dacă îi plac sporturile. Pictură sau canto, dacă îi plac artele. Practic, o activitate pentru sufletul lui. Robotică, dacă îi place să se joace. Teatru, dacă îi place interpretarea.

Cea de-a doua metodă este cea a alegerii cu grijă a mentorilor și profesorilor, practic a tuturor celor implicați în educația copilului, fie că sunt activități care îi plac copilului, fie că sunt din cele pe care consideri tu că e necesar să le învețe. Să fie oameni luminoși, dedicați, cu o energie bună și pasionați de domeniul lor. Nu genul posac, chinuit, revoltat. Oameni care să vrea cu adevărat să îi învețe pe copii, nu elitiști, care să îi împartă mental în slabi și buni. Cadre didactice care să îi asculte, să le valideze ideile sau firul logic, să aibă răbdare să le explice și să îi încurajeze să se exprime. Care să le ofere metode moderne de predare, adaptate copiilor secolului XXI. Investește în educație, pentru că, după iubire, e cel mai de preț lucru pe care i-l poți oferi!

Explică-i că procesul de învățare în sine e mai important decât rezultatul final

Din punct de vedere al profesorului, îți spun că tot conceptul de primul în clasă este total irelevant. În primul rând, pentru că sunt clase și clase :). În al doilea rând, pentru că ascuțimea minții și abilitățile unui om sunt mult mai vaste decât ceea ce e cuprins în testele din curriculum-ul național. Adică, cel mic poate fi genial dar să nu poată să coloreze în contur, pentru care la școală probabil ar primi un calificativ mic.

Ideea este că cel mai bun NU înseamnă neapărat foarte bun. Prima expresie reprezintă gradul de comparație superlativ relativ, iar cea de-a doua, superlativ absolut – și nu întâmplător sunt numite astfel. Să fii cel mai bun dintr-un grup nu garantează că ești așa de priceput atunci când ești introdus într-un grup diferit! De aceea, tu ca părinte ferește-te de capcana concursurilor, premiilor, olimpiadelor și în general a rezultatelor (mai ales a celor bune și foarte rapide).

Explică-i copilului tău că învățarea în sine este importantă și nu rezultatul imediat. Că e un proces care durează mai mulți ani, că trebuie să își dezvolte metode, deprinderi, competențe pentru asta. Dacă știi bine lecția cu celula, nu înseamnă că ești bun la biologie. Dacă nu o știi, nu înseamnă că ești slab. Chiar și cu un rezultat mediu de moment, deprinderile și metodele corecte îl vor călăuzi către o cunoaștere mai profundă și o abilitate mai mare de a folosi practic informațiile stocate, pe viitor.

Motivează-l. Laudă-l ori de câte ori reușește să facă analogii între domenii și să pună în practică ceva ce a învățat pentru a rezolva o problemă sau situație din viața reală. Scopul final al învățării este fie conceperea de lucruri noi care să facă viața oamenilor mai bună (produse, servicii, artă), fie rezolvarea unor probleme sau ușurarea unor dificultăți întâmpinate de oameni în general. Lucrul acesta ar putea să vină la 40, 50, 60 de ani și nu la următorul test de la școală. Dar când va veni, o să merite tot efortul de învățare!

Încurajează-l să devină autonom, să facă alegeri din proprie inițiativă

Autonomia cam intră în contradicție cu ce au considerat mamele noastre că ar fi o bună educație. Dacă în generația trecută se punea accentul pe să îl înveți pe copil, adică să îl înveți ce și cum să mănânce, cum să se îmbrace, cum să se poarte, cum să judece, acum copiii sunt întrebați ce cred ei, ce preferă și cum ar rezolva anumite probleme. În trecut era important ca cel mic să fie cuminte și să asculte, astăzi, să își descopere calea.

Însă există niște condiții ca să funcționeze sistemul. Ca să fii capabil să alegi sau să găsești soluții potrivite la probleme, trebuie mai întâi de toate să ai ceva cunoștințe despre lume. Să luăm exemplul alegerii hainelor. Pentru ca o fetiță să aleagă hainele potrivite pentru a merge în parc în octombrie (și nu o rochie de carnaval, de prințesă), ar trebui să aibă cunoștințe despre anotimpuri. Să știe că toamna vremea e mai rece și poate bătea vântul. Să știe că dacă stai mai mult timp în frig, poți răci și face temperatură. Că hainele speciale se poartă de obicei la petreceri și aniversări, iar în parc se poartă mai degrabă haine sport cu care să te poți da pe tobogan sau cădea în noroi liniștită, fără să te temi că se strică. Apoi, fetița trebuie să fi văzut (și observat activ) exemple de ținute de toamnă, la părinții ei și la alți copii, astfel încât să poată alege piese care să se potrivească întrucâtva.

Deci îi cerem copilului să fie autonom, însă doar după ce știm că e informat și că a mai observat spețe / situații asemănătoare. Nu îl punem să aleagă dacă ia Nurofen sau Algocalmin când are febră, deoarece pur și simplu nu are cunoștințele necesare. La baza autonomiei și a libertății de alegere trebuie să stea cunoașterea. Aceasta e o deprindere crucială pentru viitorul adult (să ne gândim doar că micuții de astăzi vor merge, în 10-15 ani, la vot!).

Acum: cum se aplică autonomia în domeniul învățării? Păi, în primul rând ne asigurăm că cel mic se poate orienta singur pe propriile cărți și caiete. Știe unde ar trebui să fie lecția de zi, unde a învățat despre Past Simple, unde e vocabularul legat de haine și accesorii.

Apoi, ne asigurăm că înțelege conceptul de cerință și că acordă atenție cerințelor. Aceasta este o mare, mare problemă la copiii români. În marea lor majoritate, fie rezolvă ceea ce cred ei că ar trebui rezolvat, fără să înțeleagă de fapt ce se vrea de la ei (adesea fără să citească, doar evaluând exercițiul din ochi), fie manifestă un simptom de dezorientare și neajutorare, căutând indicațiile unui adult.

Apoi, după ce îi arătăm cum, îl lăsăm să caute singur informațiile care îi sunt necesare pentru a completa exercițiile din temă. Să le rezolve singur și – aici e cea mai mare șmecherie a învățării autonome – când este mai mare, să se și verifice singur (cu cheia exercițiilor sau în clasă). În acest fel, copilul își va asuma propriul proces de învățare și va realiza ce și cât știe, va învăța din propriile greșeli fără să se teamă.

Și nu în ultimul rând, îl încurajăm să folosească propriile idei la compuneri, comentarii, proiecte, prezentări. Fără învățat pe dinafară și redat, fără copy-paste. Oricum, în spațiul universitar nu mai merge cu copy-paste. (Dar, din nou, pentru a așterne pe hârtie în mod organizat propriile idei trebuie ca elevul să fi ascultat / citit anterior texte, cărți, să fi văzut un număr suficient de modele și stiluri, astfel încât să se contureze unul preferat).

baietel blond imbracat in pijama albastra cu dungi albe doarme intr-un pat cu lenjerie alba

Programul de odihnă al copiilor trebuie respectat, pentru un randament intelectual bun.

Asigură-te că respectă programul de masă și odihnă

Poate nu e în concordanță cu stilul modern de viață, poate crezi că îl formezi mai bine pentru viața secolului XXI dacă are program încărcat și multe activități și dacă excluzi somnul de după-amiază de mic. Dar nu e chiar așa.

Ca să aibă putere de concentrare, copiii trebuie să se hrănească bine și sănătos – proteine, glucide, lipide (până la 9 ani, sunt importante cele de origine animală), vitamine. Și să doarmă suficient, fie că își păstrează somnul de după-amiază pentru a avea energie în a doua parte a zilei, fie că se culcă foarte devreme seara. Altfel, oboseala va produce copii răutăcioși și iritați, morocănoși cu care vei insista din ce în ce mai mult să facă lecții, pe măsură ce lor le va veni din ce în ce mai greu să le rezolve. Vor sfârși prin a urî școala și învățarea.

Așa că nu îi suprastimula în mod constant și lasă-le timp pentru joacă nestructurată (să se joace cum vor ei).

Întreabă-ți copilul ce metodă de învățare îi place cel mai mult și de ce

Modelul de învățare abordat în prezent, enquiry-based learning, presupune ca elevii să își găsească drumul și punctele de interes singuri. Să aleagă ce li se potrivește, în loc să fie forțați să facă lucrurile într-un anumit fel. Când vine vorba de învățare, copiii pot învăța cel mai bine fie în grup (în clasă), fie acasă, singuri, reprocesând informația (citind și conspectând cele discutate în clasă), fie auzind informația citită de cineva sau înregistrată / urmărind video. Alți copii preferă să învețe în urma discuțiilor aprofundate pe baza subiectului, în grupuri de studiu (câțiva elevi care discută și își fac temele împreună), care îi determină să gândească.

Copiii ar trebui expuși la toate aceste modele și e important să știe că e nevoie să participe, uneori, la fiecare dintre aceste forme de învățare. Dar pot cultiva stilul care simt că îi ajută pe ei cel mai mult.

Renunță la exigență. Iubește-ți copilul așa cum e, nu cum ți-ai dori să fie

Am ajuns la cel mai dificil punct din această listă. Cu toții ne iubim copiii, dar cu toții am proiectat, probabil, chiar dinainte de nașterea lor, o imagine despre cum vor fi ei. De multe ori, această imagine cuprinde copii foarte isteți, care prind totul mai repede decât colegii lor, se descurcă excelent la orice materie, învață să citească și să socotească de la 4-5 ani, etc.

Cu toate acestea, chiar și în cazul copiilor foarte isteți care bifează unele dintre punctele descrise mai sus, există domenii unde aceștia vor trebui să învețe în rând cu alții. Fie că e vorba de matematică, sport, arte, citire, limbi străine, decupat, undeva sunt șanse mari să li se pară drumul mai anevoios. Arată-te empatic, înțelegător și orientat către găsirea de soluții în loc să tragi concluzia că nu corespunde. Oferă-i sprijinul tău sau al profesioniștilor (profesori, antrenori) pentru a își îmbunătăți abilitățile, chiar dacă nu va ajunge niciodată un as la disciplina respectivă. Și mai ales, nu irosi energia ta și pe cea a copilului tău fiind dezamăgit, ci pentru a îl canaliza către noi descoperiri și progrese.

proiect al unor copii de clasa I in care realizeaza o scurta poveste de benzi desenate scriind replicile personajelor in speech bubbles

La cursurile de engleză FollowMe, lucrăm foarte mult pe personalizarea învățării – proiectul creat de copiii de clasa I presupune crearea unei mici povești din benzi desenate, în care elevii concep replicile personajelor.

Plăcerea de a învăța este stimulată de emoție

Emoția – afectul – reușește să fixeze în creier mai bine și mai repede cunoștințele noi decât orice altă metodă profesionistă. De aceea am sugerat activități care îi fac plăcere celui mic, oameni pasionați și iubitori care să îl învețe. Și mai este un truc: conținuturile de învățare personalizate. Adică acolo unde cunoștințele sunt susținute cu exemple și povestiri din viața personală a profesorului și a fiecărui copil. La cursul de engleză FollowMe, de exemplu, la finalul fiecărei lecții sau unități în care copiii învață ceva nou, ei pun în practică folosirea noului timp verbal / noului vocabular povestind sau scriind ceva despre ei sau inventând o istorioară cu propriile personaje și idei. Acest lucru îi ajută să rămână entuziaști și dornici mereu de a participa la activitățile din clasă.

Sursa foto: Pexels, FollowMe