Examenele sunt o experiență utilă, atât pe plan psihologic cât și practic, în viața copiilor. Rezultatele lor pot aduce bucurie sau, din contră, o avalanșă de sentimente, dacă nu sunt cele dorite. De fapt, ce se întâmplă dacă pici Cambridge-ul? Concret, nimic – viața merge înainte, nu depinde succesul tău viitor de asta. Doar că te va obliga să îți regândești strategiile de abordare a învățării, școlii și examenelor. Ceea ce, de fapt, e o oportunitate grozavă și îți lasă mult loc de creștere ca persoană!
Mai întâi, e important de menționat că nu e ușor – sau frecvent – să pici un examen Cambridge. Și asta din mai multe motive. Testele pentru copiii de vârstă mică, 7-12 ani, nici nu se pot pica pentru că ele nu au note, ci un număr de maximum 5 scuturi pe care copilul le poate obține la fiecare dintre cele trei probe (Listening, Reading and Writing, Speaking). Deci aici putem vorbi cel mult de un rezultat mai slab decât așteptările avute.
Apoi, în cazul copiilor mai mari, aceștia primesc oricum o diplomă de limbă care le atestă nivelul, chiar dacă aceasta nu corespunde cu nivelul pentru care au fost testați. Să zicem de exemplu că un adolescent susține C1 Advanced, dar nu obține scorul necesar pentru a dovedi că e nivel C1. În acest caz, va primi totuși o diplomă de limbă A2. Aceste măsuri sunt luate tocmai pentru a evita descurajarea sau devalorizarea copiilor. Și totuși… cum va reacționa și ce va gândi acel copil care primește vestea că nu a obținut rezultatul dorit?
Copilul poate percepe întreaga situație ca fiind despre el, despre valoarea lui, în loc să conștientizeze că rezultatul e despre comportamentul lui de învățare și munca depusă. Bine, poate că toți simt în primele momente dezamăgire și refuzul de a mai continua să încerce, însă pot fi ajutați să înțeleagă rațional situația. Pentru că adevărul spus în termeni simpli e următorul: au rezultate bune la engleză cei ce investesc timp și efort în ea. Dacă până acum nu ai investit, asta nu e definitoriu pentru tine, poți începe de acum înainte. Poți începe oricând să studiezi mai mult și mai serios.
Dacă cel mic pică în capcana identificării cu rezultatul, nu va mai dori să meargă la cursuri, să citească sau să audă de engleză. Se va retrage și va face doar lucrurile la care el crede că este bun.
Fir-ar să fie, toate weekendurile acelea în care m-am trezit târziu și toate serile petrecute pe telefon până târziu și-au spus cuvântul. Lasă că o să arăt eu anul viitor tuturor cum mă pun pe treabă.
Obiectivul și rolul tău este de a îl ajuta să treacă la scenariul numărul 2. Să nu se descurajeze, să nu renunțe, să vrea să devină și mai bun. Iată cum poți face asta:
Tristețea unui părinte este mare atunci când își vede copilul trist și dublată și de propria frustrare pentru nereușita lui, poate duce la reacții pripite dar care să aibă efecte nedorite pe termen lung. Nu îi spune ai avut ghinion. Asta îl ajută doar să se victimizeze, să îi pară viața grea și nedreaptă și să se aștepte și la alte ghinioane ulterioare. În plus, nu e adevărat – examenele Cambridge nu mizează pe noroc sau picat pe subiect, pur și simplu un copil care este pregătit conform nivelului pe care îl susține are toate șansele să promoveze examenul.
Spune-i că nu e nicio tragedie, se va pregăti mai bine și mai susținut anul viitor, pe o perioadă mai lungă de timp. Iar dacă emoțiile au constituit problema sa principală, spune-i că data viitoare se va familiariza mult mai bine cu subiectele și procedura, va ști exact la ce să se aștepte și alături de lucrul suplimentar la engleză, asta va constitui un avantaj mare.
(Mai ales) dacă ai un copil de vârstă mică (Cambridge Young Learners Of English, A2 Key, dar și mai departe la B1 Preliminary sau B2 First), este și treaba ta de părinte să supraveghezi cum merge pregătirea Cambridge. Să te interesezi la profesor din timp în timp dacă e totul în regulă (da, face parte din rolul de părinte). Să verifici dacă își lucrează temele de la cursul de engleză sau fișele sau cărțile de pregătire Cambridge ce i-au fost recomandate. Să îl ajuți să se organizeze printr-un program clar în acest sens. Practic, copiii nu știu cum să se pregătească pentru un examen până nu trec prin asta. Durează o vreme (la unii, mai scurtă, la alții, mai lungă până când devin autonomi în învățare, dar chiar și această autonomie se dezvoltă pe baza unui exemplu, a unui comportament de referință și doar dacă e încurajată).
Și inclusiv dacă ai un copil conștiincios, dă-i libertate în a se pregăti acasă din punct de vedere academic, însă din când în când, discret, sau cu umor, controlează în ce stadiu este. Preadolescenții și adolescenții trec prin diverse etape de creștere și ceea ce a fost valabil anul acesta în comportamentul lor poate să nu mai fie valabil și la anul!
Așa că, dacă cel mic nu o obținut rezultatul dorit, gândește-te dacă nu cumva i-ai retras cam devreme și cam brusc sprijinul în organizarea învățării, dacă nu cumva ai avut o perioadă foarte încărcată la serviciu și ai fost prea puțin vigilent cu el în această privință sau dacă nu cumva te-ai bazat prea mult pe inteligența lui nativă, minimizând rolul muncii susținute în vederea susținerii examenului. Această muncă trebuie să existe și e importantă chiar și la cei mai inteligenți copii! După cum zic americanii, no pain, no game!
Dacă într-adevăr simți că l-ai fi putut ajuta mai mult, spune-i acest lucru deschis: îmi dau seama că am fost ocupat în ultima vreme și nu am supravegheat mai atent felul în care ți-ai făcut temele. Aceasta este o lecție pentru noi și anul viitor, vom face o echipă mai puternică pe o perioadă mai lungă de timp și vom ținti către cel mai bun rezultat!
Asta nu înseamnă să începi tu să îți compari copilul cu colegii lui. Dar în mod inevitabil, se va gândi el să o facă. Atunci când o face, arată-ți respectul față de cei ce au obținut performanțe deosebite și invită-l să vă inspirați din metoda lui. Poate chiar să îl întrebe pe acel coleg cum s-a organizat pentru a reuși să obțină un scor așa de bun. Practic, învață-l să fure meserie.
Astfel, încurajezi o deprindere extrem de constructivă și de benefică și pentru viitor: descurajarea ranchiunei, resentimentelor, geloziei și alegerea modelelor de succes. Nu de alta… dar pentru o lume mai bună :). Poate peste 10 ani, își va lua un model de afacerist de mare succes pe care să îl urmeze.
Ceva din copilărie: cum ai ratat și tu un examen sau ai luat o notă foarte mică la o materie importantă, sau ai izbucnit în lacrimi la o serbare sau nu ai mai putut cânta la un concert. Așa, va simți că nu e singurul căruia i s-a întâmplat asta vreodată. Și va avea exemplu tău care, în ciuda acelei supărări de moment, ești un om întreg, perfect dezvoltat și de succes.
Lasă-l puțin să se liniștească (câteva săptămâni sau 2-3 luni) și apoi fixați următorul obiectiv, pentru care realizați o strategie clară, eventual scrisă, împreună. Cu număr de luni de pregătire, participarea la un curs, lucru suplimentar pe anumite cărți (plus care să fie ele, în cât timp să fie rezolvată fiecare). Pe măsură ce mai parcurgeți o etapă, bifați-o pe lista întocmită.
Încă de la primul pas către un examen Cambridge – și anume alegerea nivelului, e important să apelezi la profesioniști. Nivelul bine ales pentru puterile copilului este esențial. Nu e cazul să îl înscrii pe cel mic la un examen prea greu pentru el și să îl expui practic gratuit la o neîmplinire, fără ca măcar să aibă vreo parte de vină.
La școlile FollowMe, copiii care vor să susțină un examen Cambridge sunt evaluați de profesor și după recomandarea în sine, rezolvă și un mock test al cărui punctaj să confirme această recomandare.
Apoi, pe parcursul mai multor luni din perioada anului școlar, copiii se pregătesc atât la clasă (unde au manuale compatibile cu examenele Cambridge, de la editura Cambridge), cât și acasă (opțional, dacă aleg să își ia un pachet de pregătire) pentru examenul ce va avea loc în timpul verii. Din timp în timp, fac subiecte de speaking pentru Cambridge și au ședințe în care învață să abordeze tipurile de compuneri cerute la aceste examene.
Pe perioada verii, înainte de examen, copiii își pot alege să mai participe la un curs special de pregătire Cambridge pe perioada vacanței, pe o durată aleasă de ei (de la 4 la 8 săptămâni), în care să lucreze doar pe baza subiectelor de examen, bisăptămânal câte două ore. Rolul acestui program e ca ei să se familiarizeze cât mai bine cu cerințele și rigorile de examen, să învețe să se încadreze în timp și să își biruie emoțiile. Toate acestea pentru a asigura o pregătire teoretică, dar și psihologică bună pentru examen, care va fi susținut printre colegi, la sesiunea proprie a școlii FollowMe.
În concluzie, există pârghii pentru a îți susține copilul în acest demers și pentru a îi face călătoria, dar și destinația plăcută. Dacă a avut o experiență nefastă, cu atât mai mult e important să îl încurajezi și să îi oferi sprijin de cea mai bună calitate pentru a continua să încerce și pentru a dezvolta una dintre cele mai utile calități – perseverența.
Sursa foto: Pexels