30 de expresii de bază în limba engleză pe care e bine să le cunoști

Comunicarea este atât de importantă atunci când călătorești. Atât de importantă, încât îți poate transforma experiența într-o amintire de neuitat sau într-un coșmar. Chiar dacă nu ai învățat încă limba vorbită la scară largă peste tot în lume, engleza, echipează-te cu strictul necesar înainte să pleci. Învață o listă de expresii de bază în limba engleză care te pot salva din multe situații de necesitate imediată! Astfel vei putea evita aventurile stânjenitoare și cere ajutor sau îndrumări fără prea mult stres!

Expresii de bază în limba engleză

Există un fel de limbaj de lemn al călătorului pe care orice agent comercial sau funcționar îl va înțelege. Oamenii din întreaga lume utilizează aceste expresii fixe. Chiar dacă nu știi engleza, e important să fii prietenos, să zâmbești, să ai o atitudine relaxată. Să încerci să faci cunoștință cu oamenii întâlniți, să le afli numele: recepționerul de la hotel, camerista, familia drăguță întâlnită timp de câteva zile la salonul de mic dejun, ai căror copii se joacă cu ai tăi. Sugerează celor din jur că apreciezi efortul, colaborarea, compania lor, chiar și printr-un gest sau un cuvânt. Așa facem lumea mai bună și viața mai plăcută pentru noi înșine! 

Iată câteva expresii de bază care te pot ajuta – pentru pronunție, copiază expresia dorită în engleză și o poți asculta pronunțată, dacă o lipești aici:

  • Pleased to meet you! My name is… (Încântat de cunoștință. Numele meu e…);
  • My wife / my husband / my son / my daughter (Soția mea / soțul meu / fiul meu / fiica mea);
  • I don’t understand / I don’t speak English very well. (Nu înțeleg. Nu vorbesc engleza foarte bine);
  • Have a nice day! / Have a nice holiday! (Să aveți o zi frumoasă! Să aveți o vacanță frumoasă!);
  • This is amazing! Thank you. (E grozav / uimitor! Mulțumesc!);
  • It was delicious. (A fost delicios);
  • Excuse me, can I talk to…? (Scuză-mă, pot vorbi cu…?).

Expresii de bază în engleză la aeroport

Aeroporturile sunt de obicei destul de bine semnalizate, însă și destul de aglomerate. Iar unele, de-a dreptul uriașe. Așa că se întâmplă să devii dezorientat, să te rătăcești. Fii sigur că, înainte de plecare, cunoști acești termeni de bază pentru a putea să ajungi în timp util în avion:

  • Arrivals and departures (sosiri și plecări)
  • Check-in desk sau check-in counter (biroul de check-in, unde anunți sosirea ta la aeroport, lași bagajul de cală și îți iei permisul de îmbarcare, dacă nu cumva ai făcut asta anterior, online);
  • Hand luggage vs. check-in luggage (bagaj de mână, pe care îl poți lua în avion vs. bagaj de cală);
  • Go to boarding gate number…/ Show boarding pass (Mergeți la poarta de îmbarcare numărul…/ Arătați permisul de îmbarcare);
  • Aisle or window seat? (Loc lângă culoar sau la fereastră?);
  • I can’t find my bag. (Nu îmi pot găsi bagajul);
  • I am going to…  / I am coming from… (Merg la…. Vin de la…).

Expresii de bază în engleză într-un oraș străin

Odată ajuns într-o altă țară, vei dori să te deplasezi și să identifici diverse obiective și, de asemenea, să poți face cumpărături sau consuma ceva într-o cafenea ori restaurant. Înarmează-te cu o hartă printată pe care să o ai la tine în orice moment. Orientează-te puțin pe ea înainte de a ajunge la destinație. Astfel încât să ceri indicații când e nevoie, dar să nu depinzi exclusiv de ceea ce ți se va răspunde verbal (în engleză), ci să fii familiarizat cu marile puncte de reper de pe hartă și să poți urmări gesturile interlocutorului. 

 doi turisti, barbat si femeie, care privesc o harta pe un panou intr-un oras strain si se pregatesc sa ceara indicatii in limba engleza

Ca străin, hărțile trebuie să te însoțească oriunde ai merge. Pe baza lor poți cere indicații în limba engleză folosind câteva expresii de bază învățate de acasă și poți urmări traseul indicat de localnici

  • Sorry! How can I get to…? (Scuze! Cum pot să ajung la…);
  • Left / right / straight ahead (Stânga / dreapta / drept înainte);
  • Where can I buy a ticket? (De unde pot cumpăra un bilet?);
  • When is the last train/bus to…? (Când e ultimul tren / autobuz către…?);
  • Where is the closest ATM? (Unde e cel mai apropiat ATM?);
  • I need a hospital / a pharmacy. (Am nevoie de un spital / o farmacie);
  • How much is it? (Cât costă?);
  • Can I have a…? (Puteți să îmi dați un/o…);
  • I would like coffee, please. (Aș vrea cafea, vă rog);
  • The bill, please. (Nota de plată, vă rog);
  • Where is the exit? (Unde e ieșirea?);
  • Where are the elevators / stairs? (Unde sunt lifturile / scările?);
  • Where is the toilet? (Unde e toaleta?);
  • What time does it open / close? (La ce oră se deschide / închide?);
  • Where is the breakfast lounge? (Unde e salonul de mic dejun?);
  • What time is the check-out? (La ce oră trebuie eliberată camera / predată cheia?).
salon de mic dejun cu bufet suedez la hotel

Odată ajuns la hotel, asigură-te că afli informațiile esențiale: unde se află salonul de mic dejun, eventual piscina, la ce oră trebuie să eliberezi camera. Folosește câteva expresii de bază în engleză pe care să le stăpânești bine și cere lămuriri dacă nu ai înțeles din prima răspunsul

Cum poți învăța limba engleză rapid și ușor

Expresiile de mai sus sunt un survival kit  – o trusă minimală de supraviețuire atunci când ești departe de casă. Însă situațiile la care ești expus pot fi foarte diverse, iar nevoia ta de comunicare și socializare probabil că va depăși ceea ce ai citit până acum. Să poți înțelege tot ce ți se spune, la telefon sau în persoană, să citești singur anunțurile, explicațiile, mailurile, revistele din avion, să legi prietenii și să împărtășești experiențe cu persoane noi: iată cum ar putea arăta călătoriile tale dacă reușești să înveți engleza!

Desigur, un nivel bun de limbă engleză vine la pachet și cu alte avantaje. Nu o să te mai biruie pop-up-urile de pe ecran, de exemplu. Vei ști ce să alegi când te întreabă Windows sau browser-ul ceva. Vei ști ce să răspunzi când un nou angajator îți cere detalii în engleză despre studiile și experiența ta și vei putea obține mai ușor jobul dorit.  Vei citi materiale mult mai interesante (te asigur!) pe net. 

Și nici nu e așa de greu. Marea problemă a noastră, a adulților, atunci când ne confruntăm cu un domeniu sau o situație nouă e că nu știm pur și simplu cu ce să începem și de unde să apucăm problema. Asta ne dă înapoi, ne face să credem că nu vom reuși.

Dar lucrurile stau așa de simplu: înscrie-te la un curs de engleză pentru adulți. Preferabil aproape de casă, să îți fie ușor. Vei merge sau participa online la cursuri de două ori pe săptămână, între orele 18 și 20:30 (cu pauze), de luni până vineri. Căci weekendul e pentru familie și / sau distracție. Fiecare modul durează 16 săptămâni: dacă ești începător, în 16 săptămâni ajungi la elementar, apoi, în alte 16 săptămâni, la pre-intermediar, apoi la intermediar și tot așa până când consideri tu că informațiile îți sunt suficiente.

La școala de engleză FollowMe te așteaptă o întreagă echipă zâmbitoare, de la recepție până în clasă. Și alți maximum 8 colegi de același nivel cu tine, având același scop: să învețe această limbă străină. Vei lucra folosind materiale (manual, caiet de activități) de cea mai bună calitate, vei conversa, vei primi explicații, vei juca jocuri. Vei cunoaște persoane noi și probabil îți vei face prieteni printre ei. 

Urarea noastră e să folosești cu drag expresiile de bază în engleză prezentate în articol. Să călătorești cu spor și călătoriile să îți insufle entuziasm pentru a învăța mai mult, mai bine! 

Sursa foto: Pixabay