Fie că e vorba de proba de Listening, Speaking, Reading and English in Use sau Writing, toate subiectele de la examenele Cambridge au chichițele lor și e nevoie, pentru un punctaj foarte bun, de un anume know-how pentru a le rezolva cu succes. Informează-te și exersează suficient înainte de ziua cea mare!
Cuprins:
ToggleDiploma primită în urma susținerii examenelor Cambridge, în special dacă e vorba de nivelul B2 First, C1 Advanced sau C2 Proficiency, te poate ajuta pe tot parcursul vieții: o poți echivala cu una dintre probele de Bacalaureat, o poți folosi la dosarul pentru admiterea la studii superioare și postuniversitare, o poți scoate în față în timpul unui interviu de angajare. Merită să te preocupi de acest subiect, să îi acorzi timp și să mergi la examen sigur pe tine și pregătit. Există câteva capcane în care cad mulți dintre candidații la examen și care duc la pierderea a multe, multe puncte din scorul Cambridge sau, eventual, la nepromovarea examenului.
Noi credeam că aceasta e o greșeală destul de caracteristică românilor, dar ce să vezi, aflăm de la Conferințele și webinariile internaționale la care participăm că și alții o fac. Deși ne-a mai venit puțin inima la loc, punctele tot se pierd la examen, dacă nu răspunzi strict la ce ți se cere.
La eseu, de exemplu, trebuie să dezbați două idei și să alegi între ele. Asigură-te că scrii fix despre acele două idei prezentate în cerință și că ajungi la o concluzie – chiar dacă ai o altă idee genială, o soluție mega fantastică și creativă la rezolvarea problemei date, nu uita ce ți s-a furnizat în cerință deoarece acelea intră în barem! Detaliază, explică pe larg, dă exemple dar totul legat de ceea ce ți s-a cerut, fără să divaghezi.
Structura face cam 25% din notă. Chiar trebuie să respecți introducerea, cuprinsul textului cu paragraf diferit pentru fiecare idee nouă și încheierea, în care să tragi o concluzie. Dacă scrii un e-mail sau o scrisoare, respectă formulele de început și de încheiere. Scrisul în sine este un proces pe care trebuie să îl înveți și să îl stăpânești ca să iasă lucrurile bine și să nu ai un text dezlânat – dacă nu ai avut parte până acum de un profesor bun care să te învețe, găsești pe blogul nostru câteva idei despre cum să scrii.
Din ce în ce mai mult vedem această problemă – tinerii sunt mai puțin capabili să diferențieze atât oral cât și în scris între registrul formal și informal, probabil din cauza utilizării intensive a internetului. Formele verbale ultra-prescurtate (wanna, gonna), termenii foarte informali sau de slang (cringe) nu au ce să caute într-un text de examen. Aici încercăm să folosim vocabular și gramatică ce au un grad mare de complexitate, conform nivelului. Un limbaj expresiv și sofisticat, adică, în textele ce se cer formale și unul standard în textele cu specific informal – cum ar fi e-mail către un prieten (nu exagerăm nici aici cu prescurtările și acronimele). Amintește-ți că dai acest examen ca să dovedești că știi să scrii frumos și corect în engleză, folosind expresii la nivel avansat!
Pe de altă parte, uneori, din dorința de a epata, se întâmplă ca unii candidați de nivel B1-B2 sau chiar superior să folosească în textele lor cuvinte care li se par foarte exclusiviste, însă la care nu au avut șansa să fie suficient expuși pentru a înțelege pe deplin sensul sau modul de folosire. Astfel de termeni pot strica mai mult decât construi. Evită să inserezi cuvinte de care nu ești sigur. În loc de asta, în timpul pregătirii tale pentru examen, încearcă să îți îmbogățești cât mai mult vocabularul prin exerciții și teste, lectură și conversație.
Fii pregătit pentru abordarea subiectelor de la proba de Writing de la examenul Cambridge!
Trebuie să știi că la proba de Speaking se punctează inclusiv atitudinea încrezătoare (confident), privitul în ochi și expresivitatea. În plus, iată la ce e bine să fii atent:
După cum probabil știi, subiectele de la probele de speaking au un timp limită, care este de obicei destul de scurt. De exemplu, la examenul C1 Advanced ai 1 minut să compari 2 poze și să răspunzi la întrebări, folosind limbaj speculativ În acel minut, trebuie să privești pozele, să planifici ce ai de spus, să formulezi idei frumoase și coerente pentru a descrie imaginile ȘI pentru a te adresa întrebărilor examinatorului și să le prezinți. Sunt multe de făcut și e destul de dificil, de aceea doar o pregătire riguroasă, specifică, nu doar la engleză în general, ci pe structura și pe subiectele de examen îți vor asigura succesul deplin.
Vorbitul ca televizorul ca să îi impresionezi pe examinatori, deci, nu e o strategie care să dea rezultate în cazul examenelor Cambridge. În același registru, ferește-te și de a termina prea repede ceea ce ai de spus. Trebuie să vorbești suficient încât asesorii să aibă pe ce te puncta, să poată evalua limbajul folosit! Strategia ar fi să te asiguri că termini de răspuns la cerință în timpul standard (pe care trebuie să îl cunoști dinainte, pentru examenul pe care îl susții) și apoi să continui până când examinatorul te întrerupe.
Aceasta e un NO-NO. În timpul probelor colaborative, în care ai de discutat cu un partener pe baza unor poze sau informații, trebuie să comunici bine cu acesta și să eviți, cu orice preț, ca discursul tău să fie un monolog. Privește-ți paretenerul (nu pe examinator), cere-i opinia, leagă-te de spusele lui, aprobă sau dezaprobă. Învață diferite expresii care te vor ajuta la interacțiune.
O greșeală frecventă, mai ales în cadrul acelora dintre subiecte care își cer să speculezi sau să compari. Vocabularul speculativ, mai ales, rămâne unul dintre minusurile pe care candidații mai puțin pregătiți le au în ziua examenului. Găsești mai jos un video care te poate ajuta să înțelegi mai bine proba Long Turn (bazată pe descrierea a două fotografii și speculația pe baza lor) de la examenul cambridge C1 Advanced.
Poți, de asemenea, verifica blogul nostru pentru a descoperi expresii în engleză pentru avansați, pe care le poți folosi la examen atât în scris, cât și la proba de Speaking.
Da, știm că e plictisitor și ia timp, draining cum s-ar spune, dar la partea a 5-a din proba de Reading and Use of English la examenele B2 și C1 e important să citești cu atenție și să subliniezi în text de ce ai ales anumite rsăpunsuri. Te va ajuta să fii sigur pe alegerea ta, te va feri de pericolul mi se pare că… și va fi util și atunci când îți reverifici toată lucrarea, pentru că vei ști instant de ce ai ales un anumit răspuns.
La fel la subiectul 7 de la examenul C1 Advanced, unde trebuie să pui o propoziție sau paragraf la locul potrivit într-un text: subliniază cuvintele care te-ar putea ajuta, cum ar fi pronume sau cuvinte de legătură.
La examenele Cambridge B2 First și C1 Advanced, probele de Reading și Use of English sunt comasate într-o singură oră și un sfert, respectiv o oră și jumătate. E posibil să întâlnești itemi la care nu știi sigur răspunsul la exercițiile de Use of English – dar nu te bloca și nu rămâne acolo! Ai nevoie de timp, cât mai mult timp pentru subiectele de Reading, care necesită altfel de concentrare și atenție (mai intensă). Proporția ar trebui să fie cam 30 de minute pentru Use of English și o oră (sau restul timpului rămas) pentru Reading.
Știm că următorul comentariu ar putea părea superfluu, dar realitatea e că mulți adolescenți fie nu îl înțeleg, fie nu îl iau în seamă. Ca să fii bun la Reading comprehension, trebuie să exersezi cititul. Cititul extensiv, mult, nu doar rezolvarea câtorva texte de pregătire de examen. Trebuie să citești cel puțin câteva romane în limba engleză până când susții examenul B2 First sau C1 Advanced – și asta e acum ușor și la îndemână, poți comanda cărți sau le poți împrumuta (inclusiv de la biblioteca gratuită pentru cursanți FollowMe Drumul Taberei-GranVia). Uite aici și recomandări de cărți în engleză ușor de citit, de romane contemporane sau selecția noastră de autori britanici.
Majoritatea adolescenților aleg să particope cel puțin la unul dintre examenele Cambridge.
În cazul candidaților români, cel mai adesea proba de Listening este considerată cea mai ușoară, iar scorurile obținute sunt cele mai mari din cadrul tuturor probelor de la examenul cambridge. Totuși, atunci când apar greșeli, ele apar în 90% dintre cazuri din cauza lipsei de răbdare și a unei greșeli destul de mari pe care candidații o fac în timpul sesiunilor de pregătire: refuză să asculte întregistrările de două ori.
Toate examenele Cambridge prevăd ca la proba de Listening fiecare înregistrare în parte să fie redată de 2 ori. Prima dată ar trebui să rezolvi ceea ce poți, apoi la a doua audiție să verifici ceea ce ai lucrat și să completezi eventualele blancuri. Foarte des, însă, copiii și adolescenții români, obișnuiți cu sunetul limbii engleze (de la filmele, slavă Domnului, dedublate, de la tabletă, telefon și jocuri) înțeleg cu ușurință și insistă că se plictisesc dacă mai ascultă și a doua oară. Totuși, experiența ne arată că în multe cazuri ei își modifică răspunsurile la a doua audiție, ceea ce înseamnă că nu au surprns toate detaliile de prima dată!
Chiar și în cazul unui candidat cu aptitudini de înțelegere excelente, neascultarea de două ori a track-urilor în timpul pregătirii pentru examen poate duce la probleme în ziua examenului. Confruntat cu faptul că va trebui să audă din nou povestea, el va fi plictisit, nu se va mai concentra, se va relaxa sau gândi la altceva și poate chiar rata începutul următoarei înregistrări, sau irosi timpul dedicat evaluării cerinței și a pozelor / informațiilor din următorul exercițiu. Mai pe scurt, dacă pregătirea nu are loc în condiții de examen, în ziua cea mare există riscul ca un candidat să intre în standby și să iasă cu greu (și cu puncte pierdute) de acolo.
Pașii pentru un examen Cambridge promovat cu succes ar trebui să fie:
Dacă treci cu răbdare prin acești pași, vei merge la examen suficient de liniștit și încrezător în tine și ai toate șansele să eviți cât mai multe dintre greșelile pe care le fac de obicei candidații români și să obții un scor foarte bun pe scala Cambridge.
Sursa foto: Freepik
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.