Cu certitudine te-ai întrebat până acum care ar putea fi cele mai uzuale conversații în engleză la locul de muncă. Și de ce e atât de importantă engleza, de ce o cer așa de mulți angajatori. Că doar locuim în România, avem româna ca limbă maternă și totul ar trebui să se petreacă sau să fie tradus în română. Mai jos, încercăm să facem lumină și să te ajutăm să-ți faci o idee asupra unor scenarii de conversații în engleză la muncă. Te vei lovi de ele mai devreme sau mai târziu!
Recapitulăm: da, locuim în România, limba maternă și oficială e româna. Cel mult sunt admise la locul de muncă limbi ale anumitor minorități, majoritare în unele zone. Oficial, actele pe care le semnăm sunt în română obligatoriu, informările oficiale la fel.
Însă multe dintre locurile de muncă sunt oferite de multinaționale. Companii mamut (sau doar gigant, sau doar mari), originare din altă țară, care se extind sau care caută mână de lucru mai ieftină la noi (da, de fiecare dată când spun sau citesc asta mă face să mă simt mai mică sau mai necalificată, dar ăsta e adevărul).
Aceste companii vor avea în majoritate și cel puțin o vreme de la deschidere CEO, dar și șefi mari, medii și mici străini. Care să ne învețe know-how-ul (politica firmei, procesele firmei, cum se fac lucrurile). E important să poți discuta direct cu ei, dacă ai ocazia. E important de asemenea să ai acces la traininguri susținute de ei, de echipele străine, și nu preluate și traduse. Se poate ivi ocazia să mergi să ajuți o altă echipă din altă țară, sau să înveți de la ei un proces nou. Cu siguranță vor fi selectați pentru a merge cei ce cunosc cel puțin limba engleză, dacă nu și o altă limbă străină, vorbită acolo.
Asta, desigur, dacă ajungi până în acel punct. Adică dacă te-ai putut angaja, fără ca engleza să fie un criteriu eliminatoriu.
Cele mai uzuale conversații, indiferent de domeniul în care lucrezi, sunt de obicei despre program :). Programul e un veșnic măr al discordiei pe plan mondial, un punct de interes general, o preocupare constantă. Un plus sau un minus major în evaluarea oricărui job. Iată mai jos câteva expresii utile legate de orar, pontaj etc:
Mai există și limbajul (uneori) de lemn utilizat de manageri pentru a îi motiva și stimula pe angajați pe care îl vei auzi foarte des la ședințe. Iată top 10 al celor mai folosite expresii:
Expresiile de mai sus sunt doar vârful iceberg-ului. Există un întreg jargon de serviciu, ce trebuie asimilat chiar dacă ai deja competențe de comunicare în limba engleză. Acestea fiind spuse, pregătirea pentru piața muncii ar trebui să cuprindă, pe lângă cunoștințele tehnice pe care le aprofundezi destul de bine în timpul studiilor superioare și componenta limbilor străine învățate la nivel fluent.
Cel mai bine și mai logic ar fi să pregătim copiii încă de mici pentru aceste cerințe. Să învețe engleza și încă alte 1-2 limbi străine bine până când ajung să studieze în mediul universitar, pentru ca atunci să se poată dedica domeniului ales.
La un centru dedicat, poți alege cursuri de engleză pentru copii de la orice vârstă: preșcolari, clasa I, clasele II-IV (juniori), clasele V-VIII (seniori). Cursurile sunt cea mai bună metodă de învățare deoarece oferă un mediu profesionist și interactiv. Profesorii sunt specializați și trainuiți, învățarea e standardizată. Se respectă programe și planificări riguroase, pentru ca la sfârșitul semestrului sau anului copiii să fi dezvoltat un număr de competențe.
Grupele sunt nici prea mari, nici prea mici: cu un maximum de 9 cursanți, fiecare copil are destul timp să răspundă și să vorbească pe parcursul unei ore. În același timp, există posibilitatea să se organizeze activități în perechi și echipe, jocuri și concursuri.
Dacă ai ratat startul, adică nu ai învățat sau aprofundat engleza când erai copil, desigur că există în continuare soluții. Cursurile de engleză pentru adulți sunt organizate în afara Business Hours: la FollowMe, de exemplu, seara de la ora 18 la 20:30, de luni până vineri. De două ori pe săptămână. Fiecare nivel de cunoștințe (începător, elementar, pre-intermediar, intermediar, intermediar-avansat) presupune un curs de 4 luni (16 săptămâni). O grupă de curs de engleză funcționează puțin ca un micro-colectiv de la serviciu :), astfel îți formezi și exersezi abilitățile de conversație în engleză pentru locul de muncă.
O altă variantă este să optezi pentru un curs de engleză online. În ultima vreme e o opțiune din ce în ce mai apreciată, din motive de siguranță sanitară, dar și de confort. Vine la pachet cu timp suplimentar (pe care nu îl mai pierzi pe drum spre și de la centrul de cursuri). Eviți nervii legați de găsirea unui loc de parcare. Porți ceva comod, stai comod în propria casă.
Cursurile de engleză online oferă un mediu și condiții optime de învățare: până la urmă, engleza înseamnă comunicare, pe care platformele digitale o încurajează și chiar o pot stimula excelent prin diversitatea de materiale ce pot fi folosite pentru predare și conversație.
The bottom line: ai un avantaj și te vei simți mai încrezător dacă ești pregătit să susții conversații în engleză la locul de muncă. Începe cu cele mai uzuale expresii, exersează, asigură-te că ai și parteneri de comunicare (a învăța singur sau cu un meditator nu te pregătește cu adevărat pentru comunicare). Vei vedea că obții un bilet către o poziție mai bună!