5, poate chiar 6 zile de muncă, cronometrat ore și minute, școală și cursuri pentru copii, gătit și îngrijit gospodăria merită răsplătite cu 1-2 zile de răgaz și odihnă activă. Pentru weekend, planifică activități interesante și deconectante pentru copii, dar și pentru voi, părinții – activități la care să luați parte cu toții cu plăcere și să consolidați relațiile din sânul familiei. Citește mai jos ideile noastre de ieșiri și excursii de weekend cu familia:
Pentru că boala secolului nu este doar viteza, ci și performanța cu presiunea care vine odată cu ea, volumul de muncă (începând de la vârste mici) și asta ne limitează în majoritatea timpului la a alerga de acasă la grădiniță, școală, serviciu, activități extrașcolare și de dezvoltare personală, cumpărături. În puținele zile libere, e benefic să încercăm să suspendăm timpul și să uităm de alergat, să savurăm cuvintele (multe sau puține) spuse de copiii noștri fără a îi mai monitoriza, compara și măsura cu șublerul. Și astfel, să îi învățăm și pe ei să savureze momente din viață, renunțând la goana după următoarea destinație.
Sfatul nostru e ca weekendul să rămână pe cât posibil liber – fără meditații și activități. Acestea sunt necesare, dar pot fi comasate în zilele săptămânii. Cu toții, mari sau mici, avem nevoie să știm că există timp și pentru casă și familie și musai o zi (duminica) în care ne permitem să nu muncim sau să avem treabă. Ca o lumină la capătul tunelului fiecărei săptămâni :). Un timp pentru sufletul nostru și pentru sufletele dragi.
Oricât ar părea de ciudat, nu atelierele de dezvoltare personală rezolvă problema reconectării dintre părinți și copii. Nu tehnicile din cărți sau cele dezvăluite de speakerii motivaționali (deși pot ajuta). Și nu neapărat destinațiile de vacanță de lux în care ai toate condițiile materiale și climaterice (deși și acestea sigur ajută!).
Esența este să te bucuri de celălalt, iar celălalt să simtă asta. Rețeta e atât de simplă. Așa cum te bucuri de, să zicem, o cafea bună, așteptată și primită neașteptat, pe care ai timp să o savurezi. Sau de dulcele preferat. Sau de o bere rece rece când ți-e sete. Pur și simplu te bucuri de ele, fără judecată sau alte gânduri și calcule. Sau cum se bucură pisicuțele și cățeii de prezența noastră. Așa e și cu oamenii (la altă scară): dacă reușim pur și simplu să ne bucurăm de ei și cu ei (frumoși, urâți, mai mult sau mai puțin inteligenți, sănătoși sau bolnavi), acesta e secretul conectării. În acest fel vom avea și răbdare, trăsnăile spuse nu ne vor supăra ci ne vor amuza, vom fi spontani și jucăuși. Și vom avea sufletul împăcat și bateriile încărcate pentru o nouă săptămână de lucru, școală și învățare.
Așadar, activitățile care sprijină reconectarea dintre părinți și copii sunt acelea în cadrul cărora lucrăm, parcurgem, construim sau jucăm ceva împreună în ritm lent, care să ne dea ocazia să vorbim, să ne observăm reacțiile unii altora și să facem schimb de idei, opinii sau informații. Mai jos, găsești idei de astfel de activități potrivite fiecărei categorii de vârstă:
Preșcolarii se vor simți bine oriunde se simt părinții lor bine și în largul lor. Ei simt vibe-ul adulților – dacă acesta e corespunzător, vor fi și ei destinși și cooperanți (desigur, dacă sunt și odihniți, sănătoși și pregătiți psihologic pentru locul unde urmează să meargă). În primii ani, ei trebuie să învețe despre interacțiune și socializare, despre elementele de bază ale naturii, să perceapă lumea 3D prin simțuri: văz, auz, miros, pipăit, gust.
Nimic nu ar trebui să vină înaintea relațiilor interumane. Dacă aveți bunici, frați, surori, veri în oraș, prețuiți-i! Dacă aceștia sunt în afara orașului, faceți efortul de a-i vizita, deoarece nimic nu e mai prețios în prima copilărie decât să capete sentimentul tribului, al familiei extinse care le stă alături, la care pot apela, care le oferă iubire și modele (sau alternative) de comportament, de stil de viață, de mod de a comunica și de a se juca.
Preșcolarii sunt în etapa când trebuie să se împrietenească cu apa. E important să învețe să înoate în cadrul unui curs organizat, însă prietenia e un fenomen care apare atunci când copilul e relaxat și se joacă, atunci când nu e constrâns să facă ceva anume. Toți copiii care sunt expuși în mod repetat la apă o vor iubi – e înscris în ADN-ul nostru să adorăm elementele de bază ale naturii!
În București, ai la dispoziție Therme, WaterPark Otopeni, Divertiland, Magic Place AquaPark și altele.
Prima copilărie e un moment bun pentru a începe să expui copilul la evenimente în aer liber care implică mulțimi mai mari de oameni. Fie că e vorba de un târg floral, de Street Food, de Crăciun sau Halloween, concerte simfonice sau de muzică ușoară în aer liber, piese de teatru în parc, Noaptea Muzeelor sau evenimente sportive, de dans, toate le dau ocazia de a se obișnui treptat cu zgomotul, cu agitația și de a construi sentimentul apartenenței la comunitate.
România este una dintre țările cu multe facilități pentru copii în ceea ce privește locurile de joacă amenajate în parcuri, restaurante, hoteluri, pensiuni, prioritatea la parcare, magazine, instituții de toate tipurile pentru copii mici. Cu toate acestea, e important să îi învățăm pe micuții noștri și ce este răbdarea.
În școlile românești (publice și private) se observă un element care stă în calea învățării și a progresului copiilor, care uneori nu ajung prea repede să își împlinească potențialul: lipsa răbdării. Deși sunt blamate exclusiv ecranele pentru acest fenomen, expunerea sistematică la activități firești, cu respectarea regulilor firești, fără modificarea ritmului pentru a se adapta la starea copilului (ci așteptarea ca cel mic să își modifice starea în funcție de eveniment) ar rezolva, probabil, o parte din problemă.
Astfel, jocurile cu reguli simple dar care implică așteptarea (să ajungem în parc, să găsim locul potrivit, să aranjăm materialele necesare, apoi să ne așteptăm rândul, să respectăm regulile legate de punctaj, să trăim o mică doză de frustrare) vor face minuni pentru capacitatea copiilor de reziliență și îi vor ajuta mai târziu să savureze viața cu diferitele ei experiențe. Sugestii potrivite pentru familii cu copii preșcolari ar fi jocurile cu mingea, Petanque, jocuri de aruncat la tinta cu inele, jocuri de aruncat saculeti cu nisip prin panouri cu gauri, joc de țintit conservele cu numere.
Pentru ieșiri cu mai multe familii / mai mulți copii, puteți încerca și jocuri de cunoaștere în română sau engleză.
Fermele turistice sunt exact ce trebuie pentru copiii preșcolari. Oferă expunerea la diferite animale și păsări domestice și blânde, îngrijite și jucăușe (spre deosebire de Zoo, unde e alt tip de mediu), copiii le pot hrăni, mângâia și interacționa cu ele (de obicei pot și călări ponei sau cai), învață despre furaje și unelte de la fermă, produse de proveniență animală. Oferă și locuri de joacă, mâncare bună, hamace pentru relaxare – tot ce trebuie pentru o bucată bună de zi petrecută în natură, alături de alte familii cu copii de vârste similare. În jurul capitalei sunt mai multe astfel de ferme: Ferma Animalelor Pantelimon, Ferma Cocoșu Roșu, Ograda Bunicilor, Ferma Pedagogică Săbăreni și altele.
Nevoile copiilor școlari sunt de cunoaștere a unui mediu sigur și plăcut din afara casei și de stabilire a valorilor și limitelor sănătoase. Acum se cultivă gustul pentru cultură, plăcerea de a comunica mult cu cei din jur, mândria de a face parte din orașul, țara lor. De aceea, activitățile de weekend pentru copii școlari ar trebui să fie planificate în afara casei:
Cu cât locuiți într-un oraș mai mare, cu atât sunt mai multe șanse ca nici tu însuți să nu fi văzut toate locurile interesante (sau ca ele să se fi schimbat de când le-ai vizitat prima dată). Să afli poveștile clădirilor, muzeelor, străzilor, să vezi și să înveți ceva nou ce ține de artă sau natură nu e doar captivant, însă transmite copiilor un mesaj important: acela că poate găsi comori în sânul propriei comunități, că ar trebui să fie mândru de ea, să caute să o înțeleagă și să aprofundeze valorile locale.
Fie că e vorba de vizitarea unei mănăstiri (să recunoaștem, în secolul XXI mănăstirile încă reprezintă în România unele dintre cele mai îngrijite și ofertante obiective din punct de vedere cultural) sau a unui conac, livadă sau fermă de unde poți culege propriile fructe sau legume, o ieșire din rutina cotidiană și din ritmul zilnic e întotdeauna benefică. Dacă vă limitați la o zi, oboseala va fi minimă și evitați etapa de împachetat-despachetat, căutare cazare etc., iar bugetul cheltuit va fi minim.
Aici includem mici (sau mai mari) trasee cu bicicleta, vâslit sau mers cu hidrobicicleta pe lacuri, închiriere karturi și pedalat, mers la escaladă sau la un parc de aventură (de cățărat) din apropierea orașului. Orice experiență nouă, mai ales dacă tu, părintele, nu ești un sportiv înfocat, vă va apropia prin simplul fapt că veți avea de înfruntat o provocare comună, cu emoții și efort similare.
Filmele americane oferă adesea imaginea idilică a tatălui care își duce copilul la pescuit și discută despre viață, în cadrul unui proces de regăsire a primului și de maturizare a celui din urmă. La noi, pescuitul nu are chiar aceleași valențe, însă tot poate fi o activitate distractivă, care vă dă ocazia să vorbiți mult și să vă deschideți sufletul unul în fața altuia. Există nenumărate lacuri și râuri în toate zonele țării – iar pentru începători, există păstrăvării amenajate ce oferă și parcuri, restaurant, cazare și posibilitatea de a pescui la sigur în bălțile proprii și de a cumpăra peștele pescuit. Foarte drăguțe sunt Păstrăvăria Zăvoi și Păstrăvăria Brătioara din Argeș, iar excursia la pescuit o poți completa cu vizitarea altor obiective din zonă (de exemplu Mănăstirea Corbii de Piatră).
Nu ne referim (doar) la cititul individual, cât la ideea de a îi citi tu copilului tău școlar de clasa pregătitoare, I, a II-a și chiar a III-a, așa cum o făceai în copilăria mică. Îi poți citi alt tip de cărți sau de povești decât citește el însuși în mod curent: cu limbaj mai greu, cu fraze mai complexe, învățăminte diferite. O idee bună este să îi citești basme și povești populare ale lumii, de exemplu, pe considerentul că în zilele noastre este puțin probabil ca elevii să le caute din proprie inițiativă. Dar dacă îi citești tu acest tip de literatură, nu doar că îl expui la un limbaj foarte bogat și net superior literaturii contemporane, dar validezi, în ochii lui, valorile tradiționale și acest tip de cultură. Și nu va avea decât de câștigat din acest demers. Modelele, pattern-urile prezente în poveștile tradiționale, cum ar fi încercările la care sunt supuși eroii, soluțiile inovatoare pe care le găsesc pentru a ieși din necaz, prietenii pe care și-i fac pe traseu, ajutând dezinteresat alte creaturi ce le vor folosi ulterior la nevoie sunt teme pe care niciun băiețel și nicio fetiță nu ar trebui să le rateze.
Alternativ, îi poți citi cărți în limba engleză pentru a îl ajuta să asimileze și mai bine vocabularul și gramatica învățată la cursuri.
Adolescenții au o viață plină de provocări: pe lângă presiunea exercitată de școală și energia pe care o lasă la diversele activități extrașcolare, sporturi și cursuri pe care le frecventează, ei încearcă să învețe cum este viața de adult. Exersează autonomia (de care uneori au chef, alteori nu), trăirea emoțiilor pozitive și negative, toate intense, caută să se integreze în grupuri, să își dovedească abilitățile. Deși pare că se îndepărtează de părinți sau că îi resping, au mare nevoie să le ții spatele și să știe că oricând găsesc o vorbă bună, un sfat bun și înțelegere la tine. Profită de zilele libere ca să le dedici timp în care neapărat să interacționați! Iată câteva idei de activități în care să vă implicați împreună și din care pot învăța diferite lucruri:
Descoperiți împreună poveștile ascunse ale orașului, cancanuri de pe vremuri, dramele din spatele gardurilor și zidurilor din vecinătate prin intermediul unui tur ghidat al anumitor zone din oraș, condus de un expert în domeniu. De exemplu, Damian Anfile sau Alex Mihai.
Astfel, adolescentul tău, care cu siguranță are nevoie să simtă comunitatea din spatele lui, să descopere că aparține unei comunități bogate, cu comori ascunse, va învăța să aprecieze mai mult locurile natale.
O după-amiază liniștită, acasă sau la terasă, poate chiar în parc pe o păturică, unde să vă deconectați jucând un board-game de strategie în timp ce discutați verzi și uscate despre ce s-a mai întâmplat, cine ce a mai făcut, cum se simte fiecare, ce planuri și dorințe mai aveți sau ce dificultăți întâmpinați. O băutură bună, un castron de cireșe sau piersici coapte, multe zâmbete și niciun pic de grabă, uitat la telefon sau la ceas – așa ar putea arăta o partidă de jocuri ce vă ajută să evadați din forfota cotidiană.
Titlu calc: participare-la-concert
Titlu: Participare la concert
Alt text: multime de tineri fotografiati din spate care danseaza cu mainile in aer in noapte privind spre scena unde are loc un concert
Text asociat: Participă la primele concerte alături de copilul tău și trăiește senzațiile tinereții lângă el!
La care să participați împreună. Că poate nu e cea mai bună idee să își lași din prima copilul să meargă la festivaluri în alte zone ale țării singur, fără să știi cu ce se va confrunta, cam care e atmosfera și care sunt tentațiile sau pericolele. Începeți cu ceva concerte interesante din zona voastră – negocizaă cu el outfitul său dar și pe al tău, asigură-l că vei fi low-profile și… fii de gașcă (dar și de încredere)!
O acțiune de voluntariat acolo unde e nevoie de voi și unde crezi că poți contribui: așezăminte sau after school-uri din preajma bisericilor, case de copii, plantat copaci, ecologizat – orice activitate de voluntariat va face și relația voastră și comunitatea mai puternică. E un moment potrivit pentru două mari lecții de viață: să îi explici copilului tău că Dumnezeu lucrează prin oameni atunci când e cazul (prin el însuși, dar și prin alți oameni, pentru el!) și că acțiunea e de preferat așteptării.
Împreună cu tine, poate împreună cu prieteni de familie sau alți prieteni adolescenți – dacă e băiat, o partidă de fotbal sau baschet, tenis sau un traseu lung cu bicicleta. Dacă e fată, alergare în parc (mai lungă), înot la piscină, volei sau window-shopping: un maraton prin magazine pentru a verifica moda, prețurile, culorile anului, asezonată cu un popas la o terasă și un produs cosmetic nou care să vă facă plăcere.
După timpul de calitate petrecut împreună în familie, încurajează-ți adolescentul să citească – îi va lărgi orizontul, îl va ajuta să se exprime oral și în scris mai frumos și mai fluent, în română sau engleză și îi va aduce multe cunoștințe noi. Pentru după-amieze și seri leneșe de vară, poate fi captivat de o carte romantică potrivită vârstei – iată o listă de cărți selectate de FollowMe aici, disponibile și sub formă de audiobook.
Sursa foto: Pexels