Odată cu începutul școlii, apare și teama că elevii nu vor trata cu seriozitate școala. Deși acest lucru e posibil și se întâmplă aproape tuturor în anumite perioade, e important să înțelegi mecanismul ce stă la baza motivației și apoi să cunoști tehnici de motivare a copiilor pentru un traseu lin prin școală.
O să citești ceva care, pe cât de neortodox sună, pe atât de adevărat este, mai ales în lumea zilelor noastre. E o ecuație simplă formulată de un mare trainer din domeniul predării limbilor străine (nu român). Motivația există atunci când oamenii percep că Beneficiile sunt mai mari decât Costul. Adică, în domeniul limbii engleze, cunoștințele acumulate, felul în care sunt folosite, răsplătite sau lăudate să pară că e mai valoros decât efortul depus pentru învățare.
Un om, implicit un copil e motivat atunci când crede că efortul depus e mic și beneficiul mare. Da, nu pare o învățătură desprinsă din bunele practici ale unei societăți care valorizează munca. Dar e adevărat, e înscris în natura umană. E exact pe același principiu conform căruia speri că la serviciu realizările și munca depusă vor umbri micile greșeli sau pauzele mai lungi. Sau, ca să facem o paralelă din altă sferă, așa cum creștinii speră că Dumnezeu e mai mult bun decât drept. Adică undeva acolo, într-un ungher al subconștientului, chiar și cei mai corecți oameni speră că vor trage un pic la cântar 🙂
Odată înțeleasă și acceptată această ecuație, nu ne mai rămâne decât să umblăm, întru folosul celor mici pe care îi îndrumăm, la percepția termenilor săi. Mai exact, ce înseamnă și cum simt ei beneficiile învățării limbii engleze și de asemenea, cum resimt eforturile de învățare.
Există mai multe variabile și metode de abordare a motivației. Una dintre metodele educației clasice, de exemplu, era sistemul recompensă versus pedeapsă. Dacă îți faci temele, primești o gogoașă. Cu ciocolată. Dacă nu, îți iau telefonul.
Acest tip de abordare se numește motivație extrinsecă – ce vine din exterior, mai exact. Copilul învață ca să îți facă pe plac, deoarece știe că dacă îți face pe plac primește gogoașa. Răsplata e imediată și concretă. Și mediată de tine, părintele, sau de profesor. La fel poate fi stimulat cu abțibilduri, cadouri sau chiar laude, dacă el percepe prin acestea că a învățat să te mulțumească pe tine.
Deși pedagogia și psihologia modernă știu că nu e ceva de durată și că e mai degrabă greșit, totuși, uneori, cu toții procedăm așa. De ce e totuși neproductiv să folosim exclusiv și intens aceste mici incentives? Deoarece copiii vor fi interesați doar de ele. Plus că după o săptămână, două, o lună vor cere unele mai mari, mai consistente. De la gogoașă la jucărie. De la jucărie la telefon. De la telefon la mașină. Până când, evident, nu vom mai putea ține pasul.
Mai grav decât atât însă, nu vor dezvolta interes și curiozitate reale pentru învățare, pentru progres. Asta le taie pe viitor șansele de a deveni foarte buni cu adevărat la ceva, pasionați. Pot evolua, de pildă, în acel gen de angajați care pur și simplu încearcă să își facă treaba cum pot și apoi sparg ușa, fără dorința de a evolua. Și ce e rău în asta? Păi, neajungând experți în ceva, nu vor fi niciodată promovați. Vor pendula între diverse joburi și domenii. Sau se vor duce la același serviciu mulți ani cu plictis și fără nicio plăcere. Deci metoda motivației pur exterioare nu e optimă pentru viitorul copiilor, deși pe termen scurt pare că funcționează cel mai bine.
Motivația intrinsecă înseamnă să cultivăm în micuții oameni mândria de a ști mai multe, de a progresa și de a deveni autonomi în învățare și cunoaștere. Concret, în domeniul învățării limbii engleze, să îi ajutăm pe copii să conștientizeze și să fie mândri că pot vorbi cu noi sau cu alții, în vacanțe, în engleză. Că pot comunica adică. Și că pot înțelege desene animate sau filmulețe sau melodii în engleză. Că pot citi și desluși ce scrie sau că pot trimite mesaje. Ei singuri! Sau că pot răspunde la o întrebare grea pusă în clasă.
Pentru ca un copil să aibă o performanță academică foarte bună la limba engleză, e necesar să nu i se pară greu. Reține că în ecuația motivației, pe lângă beneficii, apare și costul, adică efortul.
În secolul nostru, s-au făcut mulți pași înainte în predarea foarte atractivă a limbilor străine. Materialele de studiu sunt minunate, pline de ilustrații, jocuri și informații super-interesante din toate domeniile și din toată lumea. Jocurile didactice sunt multiple, la școlile FollowMe de exemplu se mizează pe colaborare, discuții și lucru în perechi, în echipă, construire de proiecte, simulări de situații reale amuzante și câte și mai câte. Toate au rolul de a face ca acest efort să fie cât mai plăcut.
De asemenea, e important să privim educația ca pe ceva constructiv. Să NU sancționăm greșelile ci să le privim ca pe oportunități de învățare. Să nu avem așteptări nerealiste ca cel mic să facă / să vorbească perfect. Să nu îl rușinăm și să nu îl facem să se simtă prost – în general, să nu folosim stimulente negative, ci încurajări, validarea progresului și a efortului și sprijin în setarea unor obiective personale.
Lipsa dorinței de a învăța apare aproape întotdeauna din teamă – asta este ceea ce am observat în peste 15 ani de lucru cu copiii și adulții. Teamă de eșec, de rușinare, sau pur și simplu lipsa validării, care te face să te simți neconform și face ca demersul tău să pară insuficient și lipsit de succes.
Nu voi nega că, așa cum e și cazul altor materii precum matematica, româna, sportul sau artele, sunt avantajați copiii care au vocație pentru cuvinte (cărora le plac poveștile, compunerile, să vorbească de foarte mici), deoarece pentru ei efortul de învățare e din start mai mic. Rețin mai ușor, fac conexiuni un pic mai repede.
Copiii care au ca vocație principală matematica sau logica, sau mișcarea și întâmpină probleme la citit, scris, chiar vorbit în primii ani vor depune, în unele cazuri, un efort mai mare pentru înțelegerea gramaticii și reținerea lexicului limbii engleze. Acest efort trebuie recunoscut, respectat și validat de către tine, părinte și de către noi, profesorii! Empatie, încurajare permanentă și bucurie manifestată pentru micile și marile progrese! Și un NU mare pentru: dezamăgire, comparație și altele asemenea.
Deci am stabilit că pentru acasă tu, părintele te înarmezi cu: informații din surse profi (adică de la profesor: să știi care sunt obiectivele pentru fiecare perioadă de învățare, care e ritmul, ce așteptări să ai), răbdare, optimism pentru a arăta multă susținere. Indiferent de activitățile copilului. Arată interes pentru ceea ce face, miră-te de reușite, ajută-l să se organizeze când îi merge mai prost, dar nu îl fă să se simtă incompetent din cauza asta.
La cursurile de engleză pentru copii FollowMe, profesorii încearcă să îi susțină pe copii prin următoarele:
O parte importantă a menținerii motivației este ca, pe lângă exerciții, copiii să simtă că află și lucruri noi și interesante. De la povești la fapte de viață sau cultură generală până la lucruri practice. Manualele și proiectele pe care le folosim conțin lecții de CLIL (Content and language Integrated Learning – cultură generală adică), de la reciclare la baterii, note muzicale sau artă, proiecte și experimente de făcut în clasă sau acasă. Gen… să observăm cât de repede se strică o lămâie și cum arată. Cum încolțește fasolea. Sau altele.
Foarte importantă la noi pentru copiii mai mari, de gimnaziu, dar tocmai de aceea o inițiem începând de la vârste mici. Libertatea de exprimare înseamnă multe discuții NEmoralizatoare, în care creăm un spațiu sigur în care fiecare își poate spune părerea și ideile știind că nu va fi judecat. Și ghici ce. În engleză! Mai bine decât să vorbim despre pompierul Sam sau poștașul de pe stradă sau vremea din Londra (când eram eu mică, mereu aveam propoziții despre postman și weather), mai bine plecăm de la mici întâmplări din viața noastră de zi cu zi. Astfel, copiii se simt văzuți, fac schimb de idei, sunt implicați afectiv și aleg să participe cu mai multă tragere de inimă la ore.
Adică nu memorăm și redăm texte sau povestioare, nu copiem fraze sau lucrăm întruna după model conjugări la toate persoanele. Ci organizăm activități mai creative și care recurg la diverse operații cognitive mai complexe: clasificare, diferențiere, deducție și așa mai departe. Pe termen scurt, pare că nu duce la atâta producție cum ar fi memorarea și repetarea unei povești, însă te asigur că e o opțiune mai bună pentru viitorul copilului tău, care va învăța să fie autonom, isteț și să se descurce în orice situație și în afara clasei.
Aici vine poate partea cea mai importantă care construiește încrederea în sine a copiilor și îi ajută să rămână motivați. Lucrul în echipă înseamnă pentru noi jocuri de rol, discuții, jucat scenete, elaborat proiecte, rezolvat task-uri în 2, 3 sau 4. Ca să nu se simtă niciodată singuri. Dar mai înseamnă și refuzul total de a alcătui orice fel de ierarhie, de a lăuda vreun copil în detrimentul altuia, de a compara, de a blama greșelile. Înseamnă și să îi învățăm să se bucure de reușitele sau de întâmplările fericite din viața celorlalți.
Din fericire, notele la școala de engleză nu contează pentru vreo medie sau admitere (și suntem fericiți că e așa, deoarece copiii sunt mult mai puțin stresați). O vreme, la multe grupe am renunțat la note și în cadrul testelor periodice, pur și simplu evidențiem greșelile, pe care apoi ei sunt invitați să le corecteze singuri, pentru ca elevii (și profesorul) să conștientizeze unde mai au de lucrat. Fără stres inutil. Dar cu seriozitate!
În orice moment adu-ți aminte că toate persoanele pot traversa perioade de lipsă de motivație. Tu, părintele, trebuie să fii acolo să le vezi din timp. Și știind că nimic nu e ireversibil și iremediabil, să fii lângă copilul tău și cu multă empatie să identifici unde e problema și să aplici tehnicile de motivare potrivite.
Sursa foto: Pexels