Cunoscute ca subiect de dispută și contradicții, legumele pot constitui un prilej grozav de amuzament, dacă le abordăm ca și lecție de engleză. Mai mult, ne oferă șansa de a îi împrieteni pe cei mici cu ele, în timp ce, pe nesimțite, învață să înțeleagă și să vorbească engleza. Iar astfel, le va fi mult mai ușor când încep cursurile într-un centru specializat. Citește mai jos cum poți folosi topicul legumele pentru a da avânt cunoștințelor copilului tău!
Legumele le sunt foarte familiare copilașilor – practic, sunt cam primele lucruri pe care le gustă, începând cu vârsta de 6-7 luni. Prin intermediul lor descoperă culori, texturi, mirosuri. Copiii au șansa să le vadă cam zilnic în farfurie (iar noi, să le repetăm numele lor), dar și printre jucării, în cântecele. Cunoscutul personaj Johnny însuși are cântecele dedicate legumelor în limba engleză!
Începem, desigur, cu cele mai îndrăgite de copii, acordând astfel șanse să le rețină (din pur interes) cel mai repede:
Faceți împreună o salată, numiți legumele, culorile lor. Cu ochii închiși sau legat la ochi, copilul poate gusta bucățele din diferite legume, tăiate în diverse feluri (rondele, bastonașe, cubulețe) pentru a le identifica și numi. Cu aceleași bucățele de diferite forme, poate face un peisaj în farfurie, pe care să îl descrie (o căsuță cu grădină, pomi etc). Engleza nu este doar despre a repeta cuvinte și enunțuri. Toți oamenii, indiferent de vârstă, învață mai bine dacă sunt implicate și alte procese în afara memoriei (afectul, de exemplu, sau simțurile).
Pentru cei mici, a fi capabil să guști usturoi sau ceapă e un fel de probă de maturitate. Ceva ce cred ei că le va aduce prestigiu, deoarece face dovada unei mari capacități de a îndura suferința (usturimea) cu vitejie și chiar de a o savura! Cuvintele onion și garlic sunt printre primele pe care micuții de la cursurile de engleză le învață, din acest motiv 🙂
Cel mai bun mod de a învăța legumele în limba engleză e prin activități hands-on (joc cu legumele concrete). Iar cel mai bun joc este întotdeauna… simularea realității! Adică să îi lași să gătească, să taie, să rupă, să toace alături de tine în vederea preparării hranei! Alte lucruri care se pot face din legumele de primăvară sunt: coliere din bucățele de frunze de ceapă verde (astfel vor observa că au frunza tubulară), animăluțe din ridichi cu picioare de scobitori sau bețe de chibrit și cap de ceapă, usturoi, măslină, desen cu elementele feței pe dovlecel sau zucchini, cu markerul.
Bobițele nu sunt, de regulă, prima alegere de mâncare a copiilor. Însă dacă îi implici în gătirea lor, rugându-i să le aleagă, să le spele, să le manevreze, cu siguranță se vor îndrăgosti de ele. Acesta e și momentul prielnic să le repeți și denumirea (în română și engleză) și o vor reține!
Poate ți se pare prea mult ca puiul tău să cunoască plantele aromatice, dar… nu ele dau savoare mâncărurilor? Și vieții, la o adică? E bine să îl încurajezi să își folosească simțurile cât mai mult (în acest caz mirosul, gustul), să poată recunoaște și cumpăra condimente. Puteți chiar crește, în grădină sau balcon, o mică seră de plante pentru gătit de care el să aibă grijă, să le observe cum încolțesc, cum cresc, cum se recoltează, toacă, ce gust și miros dau mâncării.
Ce putem face după ce copiii știu să numească legumele? Una dintre cele mai utile activități este role play – jocul de rol de-a magazinul sau de-a cumpărăturile. Învață-i să ceară, politicos, ceva:
Customer: Hello / Good afternoon!
Shop assistant: Hello! Can I help you?
Client: Can I have some tomatoes?
Shop assistant: Yes, of course. How many would you like?
Customer: 5, please.
Shop assistant: Here you are!
Customer: Thank you! How much are they?
Shop assistant: 3 euros.
Customer. Ok. Thank you!
Shop assistant: You are welcome! Goodbye!
Customer: Goodbye! Have a nice day!
Legumele, ca orice capitol din marele domeniu al mâncărurilor, sunt o modalitate concretă și interesantă pentru copii de a se iniția în limba engleză. Ei vor fi încântați că recunosc legumele, în primul rând, și astfel se vor simți competenți, chiar dacă nu știu bine cuvintele în engleză. Iar dacă se simt competenți, aceasta e cheia pentru învațarea cu spor și încredere în continuare.
De engleză se vor lovi cât de curând, poate chiar în următoarele luni. Dacă ai mers recent în străinătate, poate chiar la mare în Grecia, Turcia, ai observat că mulți copii, chiar de 6-7 ani, sunt deja fluenți în engleză și se joacă fără probleme cu alți micuți de naționalități diferite. Pentru cei ce nu pot trece, însă, bariera limbii, este mai problematic. Se pot simți excluși, nemulțumiți, frustrați.
Mulți copii merg la grădinițe sau școli bilingve, sunt învățați engleza și acasă, de mici, sau merg la cursuri de engleză de la 4-5 ani tocmai pentru a se integra cât mai ușor în orice colectiv, în orice situație. Ulterior, engleza le va trebui pentru proiecte școlare internaționale, burse, schimburi de experiență, concursuri, clase speciale și altele. Iar când vor fi mari… le va fi necesar un nivel foarte bun de limbă, indiferent de jobul ales.
La FollowMe organizăm cursuri de limba engleză pentru copii începând cu vârsta de 4 ani, în care încercăm să învățăm chiar așa ca mai sus, prin activități diverse care să implice mintea, limba și inima copiilor. Cu sărit, cu pipăit, cu ghicit, cu mimat, cu desenat și cu dansat. Furnizăm câte ceva interesant pentru toate tipurile de inteligență, pentru mai mult confort și progres în studiul limbii engleze. Dar asta nu înseamnă că se petrece puțină engleză acolo: total greșit, se petrece multă! Deoarece vorbim exclusiv în engleză, chiar la vârste mici, la cursurile de preșcolari, purtăm discuții și schimburi de idei, practic enunțăm în engleză cam tot ce facem. Învățăm cuvinte de bază, dar și cum să le legăm în expresii și în propoziții.
Spre deosebire de o simplă meditație, unde se memorează și se lucrează exerciții sau teste, la cursurile de engleză FollowMe interacționăm cât de mult se poate la cele două ședințe pe săptămână, de luni până vineri, în grupele de cel puțin 6, cel mult 9 copii. Urmăm o planificare atent elaborată, potrivită ca ritm, subiecte și dificultate cu vârsta și nivelul copiilor. Astfel încât, la sfârșitul anului, să avem îndeplinite anumite obiective legate de competența acestora de a înțelege și de a se exprima în anumite situații sau pe anumite teme. Le încurajăm creativitatea prin discuții libere, dar și prin proiecte realizate de mânuțele lor (atât după model, cât și libere, pe teme date).
Așa că, dacă vrei ca puiul tău să se simtă în largul lui în câțiva ani printre copii oriunde s-ar afla, preocupă-te de nivelul lui de limbă engleză atât personal, cât și cu ajutorul specialiștilor!
Sursa foto: Pexels