… să înveţi uşor şi bine, ar fi de adăugat. Adică să înveţi uşor şi să uiţi greu. Pentru că învăţarea ţine de doi factori principali: motivaţie şi metodă. Dacă le uneşti pe amândouă, cu siguranţă vei avea succes orice ai încerca să deprinzi şi oricât de (puţin) talentat ai fi din naştere pentru acel domeniu. Iată câteva obiceiuri pe care să le iei în calcul când te apuci de ceva nou.
Fie că e vorba de ceva ce îţi trebuie pentru profesia ta (de exemplu, te-ai înscris la cursuri de engleză, sau vrei să te iniţiezi în diferite programe sau platforme digitale, să operezi anumite utilaje sau aparate), învăţat pentru examene ori ceva personal (să cânţi, să pictezi, să găteşti, să conduci), pentru toate sunt valabile cam aceleaşi trucuri. “Nu munci foarte mult, munceşte însă inteligent” e o zicală a zilelor noastre, în care se află mult adevăr.
Un munte de entuziasm nu te ajută decât în proporţie de 30%. Pentru că entuziasmul are prostul obicei să te “lase” în cele mai neaşteptate momente sau să se termine repede, ca un foc de artificii. Succesul în învăţare e determinat mai degrabă de rezilienţă, de durata de timp în care îţi impui să înveţi şi să realizezi progrese mici. Chiar dacă uneori nu ai chef, te doare capul, e frumos afară sau ai senzaţia că efortul tău nu duce nicăieri.
Cum faci asta? Vrei să înveți o limbă străină de exemplu? Atunci îţi introduci în program 20 de minute pe zi, să spunem, de citit, lucrat, ascultat în acea limbă străină. Zilnic, preferabil la aceeaşi oră. Sau, şi mai realist, 5 zile pe săptămână – asta ca să îţi laşi o “rezervă” în cazul în care totuşi se întâmplă ceva. Ideal ar fi să te gândeşti şi la perioada exactă de timp în care eşti dispus să derulezi această activitate şi la nişte obiective clare de atins. Ceea ce ne duce la…
O să încep prin exemple care NU sunt obiective realiste: “să devin as în ale condusului”, “să fiu cel mai bun din grup, firmă, clasă la…”, “să termin cu geometria în spaţiu, cu programarea în programul X”. Ţintele generale şi absolutiste îţi vor da o stare de frustrare pentru că sunt greu de tot de atins şi nu ştii niciodată de fapt cu certitudine că le-ai atins. Nu poţi fi niciodată sigur că într-adevăr EŞTI cel mai bun la ceva sau că ştii totul într-un domeniu, oricât de restrâns.
În locul acestor afirmaţii, e de preferat să lucrezi cu ceea ce englezii numesc “can-do statements”. Să îţi propui ca la sfârşitul perioadei de învăţare să poţi face cu uşurinţă anumite taskuri. Să poţi purta conversaţii legate de anumite teme într-o limbă străină (la cumpărături, la hotel, conversaţii cu colaboratorii de la Achiziţii), să poţi conduce cu uşurinţă pe X trasee din oraşul tău, să ştii să găteşti 5 tipuri de prăjituri şi torturi ş.a.m.d.
Spaţiu potrivit înseamnă să ai condiţiile fizice adecvate (suficientă lumină, suficientă căldură sau răcoare, în funcţie de anotimp, o poziţie confortabilă, indiferent că scrii, meştereşti, cânţi la un instrument muzical, lucrezi pe laptop etc). Dar pe lângă asta, să ai linişte. Ştii tu, mă refer la acele momente când vine soţul sau soţia să te invite la masă, să întrebe unde e cleştele, puloverul grena, dacă ai luat lapte, dacă ai aflat cine a câştigat alegerile în ţara vecină. Sau copiii care vor ceva de mâncare, de jucat sau de povestit.
E important să ştii că vei sta liniştit pentru o jumătate de oră. Şiiiii… mai e important să iei cu tine în acel spaţiu doar obiectele de care ai nevoie neapărat. Orice e în plus e un motiv de distragere: radio sau TV pe fundal, telefon care te invită să intri o clipă pe Insta, FB sau Tik Tok. Chiar şi agrafe de birou care te pot invita să faci “sculpturi” (da, îţi zic de ele pentru că am făcut-o).
Înainte de a trece mai departe în demersul de îmbogăţire a cunoştinţelor şi abilităţilor, în fiecare zi începi prin a recapitula cunoștințele deja asimilate. Chiar dacă crezi că sunt uşoare şi le ştii bine. În procesul de învăţare e nevoie de multe, multe prilejuri de consolidare, astfel încât informaţia să treacă în creier din memoria de scurtă durată (de unde se şterge când creierul consideră că nu mai ai nevoie de ea) în cea care rezistă peste timp.
În afară de faptul că fixezi mai bine cunoştinţele, o scurtă recapitulare îţi pregăteşte mintea pentru a absorbi noile elemente pe care vrei să le introduci. O setează practic pe domeniul la care vrei să lucrezi, iar concentrarea va fi apoi optimă (în domeniul predării limbii engleze, acest proces se numeşte priming şi e un pas esenţial la începutul fiecărei ore.)
În termeni şi mai simpli: nu te grăbi prin materie. E la fel ca şi cu gătitul: cele mai bune mâncăruri se gătesc la foc mic!
În termenii de când am făcut eu şcoala, asta se numea “conspectează”. Adică fă-ţi notiţe pe scurt cu informaţia aşa cum o vezi şi înţelegi TU, în loc să subliniezi şi evidenţiezi rânduri scrise de alţii. Sau să copiezi ideile principale. E valabil şi pentru ceea ce înveţi prin viu grai de la instructori, antrenori, traineri.
Creierul tău va reţine şi pune în practică mai bine cunoștințele pentru care creezi comparaţii, similitudini personale, conexiuni cu lucruri care te emoţionează, prin care ai trecut, cu aptitudini pe care le ai deja, din domenii înrudite.
Ceea ce spun se încadrează în eterna dispută românească legată de cum e mai bine: să înveţe copiii pe dinafară comentarii la română sau să le facă singuri? Încă există profesori care pledează pentru prima variantă, spunând că asta asigură un vocabular mai bogat şi că aşa au făcut şi ei la vremea lor. Şi încă există mulţi copii care din această cauză habar nu au cum să emită o idee singuri sau ajung să scrie lucruri fără sens, pentru că ideile altora li s-au amestecat în minte.
Să conspectezi informaţiile înseamnă nu doar să le recapitulezi “cu cuvintele tale”, ci înseamnă de fapt să le procesezi, să le “gândeşti”. Să gândeşti e mai mult decât memorare, care e un proces cognitiv simplist, de grădiniţă.
Dacă simţi că îţi e greu să înţelegi sau să pui în practică anumite teorii, nu petrece o săptămână bătându-ţi capul cu asta. O să acumulezi… poate nu chiar un munte, dar sigur un deal măcar de frustrări. O să înceapă să ţi se pară ceva de netrecut, se poate naşte gândul că nu eşti suficient de bun sau că materialele de studiu, profesorul au o calitate îndoielnică.
Când, de fapt, e normal ca în procesul tău de învăţare să fie suişuri şi coborâşuri. Chiar şi aşii în domeniul lor păţesc asta (chiar şi Simona Halep are meciuri excelente şi unele cu mai puţin succes!). Păstrează-ți răbdarea şi cere sfatul sau ajutorul cuiva care îţi poate explica prin altă metodă (un prieten care învaţă alături de tine acelaşi lucru, sau care cunoaşte deja domeniul. La capitolul prieteni poate intra şi profesorul tău, desigur!)
Şi când spun orice succes, chiar vorbesc serios. Ai reuşit să faci telefonic o rezervare în limba engleză? Ai condus până la parcul din apropiere fără incidente? Ai făcut singur prima ciorbă? Primul tabel în excel? Bun! E timpul să te lauzi! Împărtăşeşte cu cel puţin trei persoane realizarea ta şi ia o sticlă de vin bun diseară (pe care să îl împarţi şi pe el cu cineva). Sau o prăjitură.
Foarte des aşteptăm validarea de la cei din jur. Să fim observaţi, lăudaţi. Doar că în cazul micilor succese (dar care înseamnă mult pentru noi) şi în goana vieţii de zi cu zi, acestea pot trece neobservate. E important să te autovalidezi, să îţi recunoşti singur efortul şi reuşita şi să le povesteşti celor din jur despre asta. Eu, de exemplu, sunt fericită că astăzi am reuşit să parchez lateral perfect din prima, lucru pe care îl exersez de mult timp 🙂
Tatăl meu avea o vorbă pe care mereu mi-o amintesc zâmbind, legată de ineficiența în învăţare: “Prinde greu şi uită repede”. Se referea la cei ce citesc din carte sau caiet, apoi le închid şi repetă cu voce tare. Şi iar deschid să verifice, iar repetă, uneori ore în şir. Apoi, la examen, blanc – nu mai știu nimic.
Preîntâmpină astfel de situaţii. Nişte obiceiuri sănătoase şi o abordare mai conştientă te pot ajuta să înveţi mai uşor de atât orice îţi doreşti. Şi pentru mult, mult mai mult timp.